Ei sunt Moş Crăciunii de zi cu zi!

26 decembrie 2014   Viață de vedetă

De sărbători, ne place să ne jucăm de-a Moş Crăciun. Există însă oameni care-şi iau rolul în serios ori de câte ori au prilejul să aline tristeţea, foamea, suferinţa. Mulţumită lor, cei loviţi de soartă se pot bucura de daruri - şi nu doar o dată pe an.

Casă pentru nea Ion

Pe nea Ion Neghilă,bătrânul care-şi ducea zilele într-un soi de magazie din cartoane şi chirpici,îl cunoaşte mai tot cartierul Rahova. Se ştie că a avut necazuri mari în viaţă,că i-au luat foc acareturile,că a fost tâlhărit şi lovit pentru că nu se putea apăra. Uneori,vecinii îi mai duc ceva de mâncare.

„Trec zilnic pe lângă bordeiul lui nea Ion“,spune Laurenţiu Croială. „Anul acesta,însă,când a dat prima ninsoare şi am văzut că omul se ghemuise practic într-o groapă săpată-n pământ,n-am mai putut răbda”. Masterandul de 25 de ani a decis să lanseze un semnal de alarmă pe reţelele sociale. Spre uimirea lui,o echipă de benevoli,în frunte cu un alt tânăr,Luca Lungu,s-a oferit să-i facă moşului o locuinţă nouă.

„Sperăm să accepte darul nostru“

În doar o lună de zile,oameni care abia se cunoşteau au reuşit să salubrizeze terenul şi să amenajeze un adăpost de cinci stele. Ştefan Niculae a donat un container metalic-din acelea,care se folosesc pe şantierele de construcţii. Apoi,containerul a fost izolat termic,mobilat,conectat la utilităţi. S-au folosit banii colectaţi în urma apelurilor pe Facebook,iar echipa tehnică de voluntari – Andrei Petrescu,Radu Moise,Irina Amarinei- a lucrat cu spor,coordonată de Luca Lungu. Două restaurante s-au arătat dispuse să-i furnizeze bătrânului mâncare,câte zile o mai avea. „E un om chinuit de soartă şi îi e frică permanent că ar putea să ajungă mai rău“,spune Luca Lungu. „Repetă întruna că n-are nevoie de nimic. Sperăm să accepte darul nostru şi să se obişnuiască să-i fie un pic mai bine.“

O masă caldă pentru nevoiaşi

A început aşa:cu un grup de studenţi şi de cadre didactice,cu toţii dornici să facă ceva pentru cei înfometaţi. Acum,după un an şi jumătate,proiectul „O masă caldă“ s-a extins din Cluj în Bucureşti,trecând prin Bacău-şi înseamnă circa 300 de porţii de mâncare consistentă de care beneficiază copii şi adulţi,o dată pe săptămână.

Mobilizarea a fost şi este fantastică,mai ales că cei ce ajută sunt persoane cu studii superioare,care fac şi acum ceea ce au făcut de la început:în timpul lor liber,strâng fonduri şi gătesc pentru nevoiaşi.

Dorinţa de schimbare

În Cluj-Napoca,primii voluntari şi-au propus ca,din banii colectaţi,să se aloce săptămânal o sumă fixă,pentru a prepara feluri de mâncare hrănitoare şi îndestulătoare. Primăria le-a pus la dispoziţie bucătăria unei cantine sociale-şi aşa au fost pregătite primele 50 de porţii,cu doar 100 de lei.

Deşi voluntarii nu sunt organizaţi în vreo asociaţie,activitatea merge brici. Fiecare ştie ce are de făcut,ne spune Cosmina Paul,unul din cei 3 coordonatori ai proiectului şi fost cadru didactic la Universitatea Babeş-Bolyai. „Cred că s-a ajuns în punctul acela în care oamenii simt că pot schimba lucrurile“,adaugă ea.

Un model care se extinde

În Capitală,proiectul „O masă caldă“ e abia la început. În colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti,nevoiaşii primesc mâncare la cantina „Ominis“ din Apărătorii Patriei. Sunt suficienţi 5-6 voluntari dispuşi să-şi sacrifice 2 ore,o dată pe săptămână. Lor li se adaugă câţiva angajaţi ai cantinei,care şi ei ajută în timpul lor liber. Toţi sunt oameni de calitate,de la care ai ce învăţa,spune Cosmina.

„Deja în Iaşi,Bistriţa,Timişoara se doreşte preluarea modelului nostru. Există familii care vin,o dată la câteva luni,să doneze câte un portbagaj plin cu alimente. Oamenii sunt generoşi,chiar dacă nu au timp. Noi am vrut să oferim un exemplu şi să arătăm că se poate“,punctează Cosmina.

Mai multe detalii despre acest proiect găseşti pe Facebook („O masă caldă“). Donaţii poţi face în contul RO83BTRLRONCRT0247298402 (Societatea Studenţească de Ştiinşe Politice),SWIFT BTRLRO22.

Mai multe