Enrique Iglesias fuge de însurătoare

13 iulie 2011   Viață de vedetă

Are o relaţie de zece ani cu frumoasa tenismenă Anna Kournikova, dar nici nu se gândeşte la însurătoare sau să devină tată! Este nimeni altul decât cântăreţul Enrique Iglesias, în vârstă de 36 de ani.

El a declarat în revista britanică OK Magazine că nu se simte pregătit pentu asemenea angajamente. „Nu mă simt deloc pregătit să am un copil acum. Dar nu se ştie niciodată. Poate voi fi gata peste şase luni,poate peste 16 ani”,a afirmat Enrique.

Până atunci,preferă să-şi trăiască povestea de dragoste cu Anna departe de angajamentele scrise şi să se bucure de puţinele momente libere,dintre concerte.

„Este aşa de frumos să stai acasă,întins pe canapea şi să te uiţi la televizor,la un meci de fotbal”,a mai spus celebrul cântăreţ. Oare Anna este de aceeaşi opinie?

Enrique Iglesias şi Anna Kournikova s-au cunoscut în 2001,după ce fosta jucătoare de tenis a apărut în videoclipul piesei „Escape" a cântăreţului. De atunci,au tot existat nenumărate zvonuri despre căsătoria celor doi sau despre faptul că vor deveni părinţi,însă mereu s-au dovedit a fi neadevărate.

Mai multe