Eurovision revine după un an de pauză. Concursul din 2021 va fi cu public sau nu?

27 octombrie 2020   Viață de vedetă

Organizatorii concursului muzical Eurovision au anunţat că festivalul Eurovision va avea loc în 2021, la Rotterdam (Olanda), dar şi că va fi păstrată tema „Open Up” stabilită pentru ediţia de anul acesta, care a fost anulată din cauza pandemiei.

Semifinalele vor avea loc pe 18 şi 20 mai, iar finala competiţiei, pe 22 mai. Vor participa reprezentanţi ai 41 de ţări. Formatul evenimentului nu este încă stabilit, având în vedere evoluţia pandemiei, potrivit news.ro. Televiziunea Română a decis să o susţină pe Roxen ca reprezentantă a României la ediţia din 2021 a Eurovision Song Contest.

European Broadcasting Union, asociaţia care organizează evenimentului, a transmis că lucrează cu patru scenarii - de la o versiune relativ normală a concursului până la una în contextul în care Olanda ar fi în carantină în acea perioadă. În acest ultim caz, recitalurile vor avea loc fără public.

Organizatorii mai cred că reprezentaţii live cu un număr redus de spectatori şi distanţare fizică ar trebui să fie posibile anul viitor pe Arena Ahoy din Rotterdam.

Eurovision Song Contest este unul dintre cele mai mari evenimente televizate, fiind urmărit de până la 200 de milioane de telespectatori.

Piesele care au fost alese pentru ediţia 2020 nu vor mai fi eligibile, iar 19 ţări participante au spus că vor trimite acelaşi artist sau grup la ediţia din 2021.

Mai multe