Femeile arată cu 5 ani mai în vârstă în lunile de iarnă

7 decembrie 2011   Viață de vedetă

În urma unui studiu realizat de Adonia Organics s-a descoperit că pielea suferă din caza frigului, motiv pentru care femeile par mult mai mature decât sunt.

La studiu au participat 5000 de femei,cu vârste cuprinse între 27-60 de ani si au fost supuse examinarilor pe toata durata celor 4 sezoane.

Cercetătorii şi-au îndreptat atenţia asupra tenului femeilor şi au ajuns la concluzia că 82% dintre voluntare au cearcăne şi pete pe faţă,pe durata lunilor de iarnă,spre deosebire de sezonul cald când doar 38% au astfel de inmperfecţiuni.Pungile de sub ochi sunt mult mai evidente în zilele friguroase din cauza luminii solare slabe,care face pielea să pară mai pală,scoţând în evidenţa zona ochilor. De asemenea,iarna duce la creşterea nivelului de oboseală din cauza nivelului scăzut de vitamina D din organism.Cercetarea arată că femeile sunt mult mai îngrijorate din cauza cearcănelor şi a ochilor umflaţi pentru că sunt efectele negative ale oboselii şi ale problemelor legate de sistemul imunitar.

"Lipsa vitaminelor D şi K are un impact negativ asupra tenului ducând la apariţia petelor negre din jurul ochilor. Pe lângă riduri şi firele albe din păr, cearcănele sunt cu adevărat un factor negativ care poate duce la îmbătrânirea prematură a femeilor. Din această cauză femeile pot arăta cu 5 ani mai în vârstă în lunile de iarnă.",declară expertul anti-îmbătrânire,Dr Mark Binette.

Mai multe