FOTO Cântăreaţa Katy Perry, despre sarcină şi naştere în pandemie: „A fost un carusel emoţional!”

26 noiembrie 2020   Viață de vedetă

A anunţat că era însărcinată în martie 2020, adică chiar la începutul răspândirii noului coronavirus în întreaga lume, şi şi-a petrecut restul lunilor de sarcină tot în pandemie. Pentru o gravidă şi o proaspătă mămică perioada petrecută în izolare este una memorabilă, iar Katy Perry confirmă acest lucru.

Starul pop a ales să ne dea vestea cea mare – că urma să devină mămică – în primăvară, în cadrul unui videoclip care se încheia cu artista mângâindu-şi abdomenul proeminent. Vedetele şi fanii au felicitat-o pe artistă şi de-abia aşteptam cu toţii să o admirăm pe faimoasa gravidă pe parcursul celorlalte luni de sarcină.

Însă cântăreaţa a fost nevoită să se retragă din viaţa publică la scurt timp după ce făcuse marele anunţ şi să-şi protejeze sarcina cât mai bine posibil în perioada în care cazurile COVID-19 se înmulţeau pe întreg mapamondul. Katy a vorbit despre întreaga experienţă de-a fi gravidă şi-a naşte în pandemie, cu multă sinceritate şi emoţie.

Însărcinată în pandemie

Cântăreaţa de 35 de ani este logodită cu actorul Orlando Bloom (43) şi a adus pe lume o fetiţă, pe Daisy Dove Bloom, pe 26 august 2020. Iar întregul proces de-a deveni mamă a fost unul pe care nu-l va uita niciodată. Asta nu numai din cauza hormonilor sarcinii şi-a emoţiei de-a aduce pe lume un copil, ci şi factorilor externi care i-au influenţat, fără doar şi poate, starea şi sentimentele.

„Să fii gravidă în pandemie a fost un întreg carusel emoţional!”, a dezvăluit vedeta care a fost văzută adesea pe străzile din Santa Barara, California, purtând mască atunci când era însărcinată. Ea a dezvăluit, pentru presa americană, că, pe timpul sarcinii, a avut parte de câte cinci zile bune pe săptămână şi două zile proaste. A plâns mult în pandemie, fără motiv chiar, doar pentru că îşi privea picioarele umflate sau când făcea lucruri simple prin casă. Pentru momentele deprimante pe care le-a trăit a dat vina pe hormonii sarcinii, dar şi pe restricţiile din izolare.

Depresia din izolare

Katy a povestit, în timpul unui eveniment online de astă vară, cum ea nu era învăţată să stea închisă într-un singur loc şi însoţită tot timpul de oameni. Drept urmare, atunci când îşi dorea să petreacă câteva clipe singură, departe de familia omniprezentă, se ducea la maşina ei parcată în faţa casei şi îşi reîncărca acolo bateriile petrecând câteva minute de una singură.

Sarcina a venit la pachet cu multe schimbări pentru faimoasa cântăreaţă. Pandemia, la fel. Dintr-o dată, Perry a fost nevoită să se închidă în casă, să renunţe la toate proiectele pe care le avea în desfăşurare şi să-şi petreacă timpul doar cu membrii familiei. Nu tu evenimente spectaculoase sau concerte pline de succes, ci doar izolare. Totuşi, în plin lockdown, şi-a dorit să nu renunţe şi la genele ei false, pe care le-a purtat în casă până când n-a mai rămas nimic din ele. Genele false îi aminteau de momentele pline de strălucire petrecute altădată pe covorul roşu sau pe scenă.

Activităţi domestice

Pentru a trece timpul mai repede în izolare, Katy a recunoscut că făcea curat prin casă ca niciodată în viaţa ei. Cum nu mai putea beneficia de ajutorul menajerelor, cântăreaţa freca singură orice podea sau piesă de mobilier de prin casă până strălucea de curată ce era. De pe 26 august, însă, viaţa vedetei s-a schimbat simţitor! A adus-o pe lume pe micuţa Daisy Dove şi cântăreaţa şi-a luat în primire noile responsabilităţi de mămică.

„Bun venit pe lume, Daisy Dove Bloom!”, a scris proaspăta mămică pe contul ei de Instagram, pe 27 august. „Suntem copleşiţi de dragostea simţită odată cu venirea pe lume, în deplină siguranţă şi sănătate, a fiicei noastre. Ştim că ne numărăm printre cei norocoşi şi că nu toată lumea are parte de o experienţă la fel de liniştită ca a noastră. La fiecare şapte secunde, o gravidă sau un nou născut mor, de cele mai multe ori din cauze care puteau fi prevenite. De când cu COVID-19, tot mai mulţi nou-născuţi riscă să-şi piardă viaţa din simplul motiv că nu au acces la apă, săpun, vaccinuri sau medicamente. Ca părinţi ai unui nou-născut, lucrurile astea ne afectează enorm şi ne fac să empatizăm acum mai mult ca oricând cu părinţii care nu beneficiază de aceleaşi condiţii ca noi.”

Şi-a încheiat concediul postnatal

Între timp, Katy Perry s-a întors la lucru, să jurizeze în emisiunea American Idol, şi a povestit celor de la E!TV despre asta: „E minunat! Sunt atât de recunoscătoare pentru această oportunitate şi pentru acest proiect, care-mi permite să-i inspir pe alţii să-şi îndeplinească visurile. (...) Viaţa mea e foarte aglomerată şi înplinită acum. Şi, după cum vă puteţi imagina, mi-a fost greu primele zile să plec de-acasă şi să nu fiu lângă fiica mea, dar tati se descurcă de minune. A preluat el responsabilităţie mele şi totul e OK.”

Foto - Shutterstock, Instagram/Katy Perry

Mai multe