FOTO Cum era să locuieşti în acelaşi bloc cu Hitler? Fosta lui vecină îşi aminteşte: „Nu puteam vorbi deschis despre asta”

5 februarie 2021   Viață de vedetă

În anii '20 şi '30, Alice Frank Stock a locuit în acelaşi bloc din Munchen cu Adolf Hitler, în timp ce acesta câştiga tot mai multă notorietate şi putere. Alice este o evreică de 102 ani, care a vorbit recent despre experienţa pe care a avut-o ca vecină a unuia dintre cei mai temuţi oameni din istorie, în deceniul de dinainte de al Doilea Război Mondial.

Publicaţia britanică Bristol Post a făcut cunoscută experienţa unică pe care femeia în vârstă a avut-o în tinereţea sa. Articolul cu pricina este de mare interes atât pentru istorici, cât şi pentru toţi cei pasionaţi de viaţa privată şi de aspectele mai puţin cunoscute ale unui personaj intoric atât de cunoscut.

Un bloc mic de apartamente

Stock locuia cu familia ei în cartierul Prinzregentenplatz din Munchen în anii '20 şi '30. Părinţii lui Alice se mutaseră în oraş când ea avea numai trei luni şi deciseseră acest lucru odată cu numirea tatălui ei ca judecător la curtea Supremă.

„Locuiam într-un bloc mic de apartamente lângă Teatrul Prince Regent. Era un apartament drăguţ, cu patru sau cinci dormitoare, un salon mare şi o încăpere unde luam masa”, începe Stock să povestească. La acea vreme, fetiţa n-avea nicio idee că îl avea ca vecin pe cel care avea să schimbe cursul întregii istorii.

Alice nu îşi aminteşte care era exact apartamentul în care locuia dictatorul nazist, însă ştie că era destul de aproape de al lor, având în vedere că îl vedea adesea pe Hitler intrând şi ieşind din casă cu bodyguarzii lui SS.

Un lucru e cert – apartementul în care locuia Adolf era cel în care mult iubita lui nepoată, Geli Raubal, îşi pierduse prematur viaţa. Hitler şi Raubal au avut o relaţie intimă secretă până în momentul în care, la 23 de ani, tânăra a fost omorâtă în circumstanţe misterioase când încă locuia cu cel care avea să devină un temut dictator.

Amintiri unice

Alice îşi aminteşte cum a fost scos din apartamentul lui Hitler coşciugul ei: „Se făceau tot felul de speculaţii cu privire la modul şi momentul în care murise ea. Singurul lucru cert e că un coşciug a ieşit din apartamentul lui şi cel mai probabil era trupul ei neînsufleţit înăuntru. Dar nimic nu s-a confirmat nicicând şi nimeni nu putea vorbi în mod deschis despre asemenea subiect.”

Trăind în apropierea lui Hitler, aceslt lucru a dus la mai multe întâlniri neplăcute cu acesta. „Odată am mers la Operă, primisem bilete de la şcoală, şi, când am ajuns acolo, era plini de ofiţeri SS, care mi-au spus că nu puteam sta la locul meu şi să mă duc două rânduri mai în spate. Când s-a ridicat cortina, m-am uitat la loja regală şi l-am văzut pe Hitler acolo. Rezervaseră multe locuri pentru el şi ai lui”, a declarat Alice.

După ce naziştii au luat puterea, tatăl lui Stock a fost eliberat din funcţie, iar lui Alice i s-a interzis să se înscrie într-o universitate germană pe motiv că era evreică. Drept urmare, familia ei a trimis-o în Elveţia, după care Alice a ajuns în Londra. Tatăl lui Stock era cât pe ce să fie şi el trimis, împreună cu atâţia evrei, într-un lagăr de concentraţie. Doar faptul că acestea erau deja aglomerate, iar el avea o vârstă înaintată l-au scutit pe acesta de întreaga experienţă. „Atunci şi-au propus ai mei să plece din ţară. Eu şi fratele meu încercam să le facem rost de un permis de-a ajunge în Marea Britanie. Pentru a plăti pentru acel permis, tata şi-a vândut vioara lui preţioasă.”

O viaţă memorabilă

Familia lui Alice a ajuns în Londra şi s-a reunit cu fiica lor. Plecaseră cu unul dintre ultimele trenuri spre Londra, cu numai câteva zile înainte ca naziştii să invadeze Polonia, în 1939, şi să se declanşeze Cel de-al Doilea Război Mondial.

După ce-a supravieţuit războiului, Alice s-a mutat la Paris, unde, la 45 de ani, l-a întâlnit pe soţul ei, Roy Macdonald Stock. Au rămas împreună în capitala franceză până în 2009, când s-au mutat în Bristol, oraşul natal al soţului ei.

Este o adevărată minune faptul că Alice a reuşit să scăpe de Holocaust, a supravieţuit războiului şi n-a păţit niciodată nimic cu toate că a fost într-o proximitate atât de mică faţă de dictatorul nazist. Din fericire, n-a avut mai multe întâlniri cu Führer-ul şi, întrebată ce i-ar spune lui Hitler dacă ar fi ştiut în copilărie tot ceea ce ştie acum despre el, Alice a rămas blocată: „N-aş vrea să vorbesc cu el pentru că aş fi foarte vehementă, foarte emoţională. N-aş putea vorbi cu el.”

Foto - Shutterstock, arhivă personală Alice Frank Stock

Mai multe