FOTO Imaginea familiei perfecte. Elton John, într-un cadru rar cu soțul și fiii lor
Un portret cu Sir Elton John și familia sa a fost expus la National Portrait Gallery din Londra, iar legendarul muzician a fost extrem de onorat de acest lucru.
Imaginea cu pricina îi prezintă pe celebrul muzician de 78 de ani, cu soțul David Furnish, de 63 de ani, și copiii lor, Zachary, de 15 ani, și Elijah, de 13 ani. În cadru au intrat și labradorii lor, Joseph și Jacob, iar instantaneul a fost surprins în vila lor din Old Windsor.
Fotografia a fost realizată de Catherine Opie, iar portretul poate fi admirat în Galeria Mary Weston începând cu ziua de astăzi, când are loc deschiderea expoziției „Catherine Opie: To Be Seen” (n.r. „Catherine Opie: să fii văzut”).
Cei doi soți au ținut să-și exprime recunoștința pentru onoarea care le-a fost făcută: „Este o mare onoare să fie fotografită familia noastră de către Catherine Opie, iar imaginea să fie apoi expusă în National Portrait Gallery. Noi îi admirăm mult munca și ne mândrim cu faptul că putem include acum fotografia făcută de ea în albumul nostru de familie”.
Sir Elton John și David au intrat într-un parteneriat civil în 2005, când încă nu erau legalizate căsătoriile de același sex, după care au devenit părinți pentru prima dată în 2010, când a venit pe lume Zachary, și, trei ani mai târziu, s-a extins familia lor cu simpaticul Elijah. Copiii celor doi s-au născut cu ajutorul unor mame surogat, nu știm dacă au apelat la aceeași sau nu. Elton John și David au ajuns, într-un final, în fața altarului în 2014.
„Am ajuns acasă la Elton și David cu trei zile înainte de Crăciun. I-am cunoscut pe băieți și pe căței și, după un prânz minunat împreună, le-am făcut acest portret în biblioteca lor. A fost o reală onoare să-i fotografiez pe Elton, David, Zachary și Elijah. Pentru mine a reprezentat tot ce e uman într-o familie”, a ținut să declare fotografa Catherine Opie.
foto - Profimedia, National Portrait Gallery / Catherine Opie