Frumuseţea radioactivă, la modă în anii '20. Femeile foloseau produse cosmetice care le radiau
Dacă, în momentul de faţă, radioactivitatea ne sperie pe cei mai mulţi dintre noi, care ştim că nu trebuie să luăm contact direct cu nicio substanţă de acest fel, ei bine, la începutul secolului al XX-lea, oamenii aveau o cu totul altă atitudine în privinţa radioactivităţii. Şi asta se întâmpla deoarece nu erau cunoscute şi înţelese pericolele la care se expunea cineva radiat şi efectele cancerigene pe care asemenea substanţe le au asupra organismului uman.
Nu numai că lumea nu era la curent cu pericolele la care se expunea atunci când intra în contact cu substanţele radioactive, dar le şi foloseau în viaţa de zi cu zi fără nicio teamă, dând astfel naştere unui adevărat trend – cel al frumuseţii radioactive. S-a creat o adevărată modă cu aceste produse care conţineau radiaţii, femeile preferând creme şi loţiuni care aveau în componenţă rodiu şi toriu, pe care le aplicau pe faţă sau corp fără să se gândească la consecinţele medicale. CNN a făcut cunoscut unul dintre produsele radioactive de înfrumuseţare care făceau furori în anii '20 – Tho-Radia, denumit după toriul şi rodiul din componenţă. Tho-Radia se voia a fi un produs cosmetic ştiinţific, care putea conferi fermitate muşchilor şi reducea ridurile, pe lângă alte multe beneficii. Radioactivitatea a fost descoperită în 1896 şi, până în 1933, nu se ştiau multe despre ea. Radioactivitatea stoca energie, atâta tot ştia lumea la acea vreme, iar companiile din acea perioadă promovau energia ca ceva benefic pielii şi zâmbetului oamenilor. Destul de rudimentar, nu-i aşa?
Conform celor susţinute de Muzeul radiaţiilor şi al radioactivităţii, Tho-Radia a fost inventat de un farmacist pe nume Alexis Moussalli. Planul iniţial al acestuia a fost de a-l recruta în echipa sa pe medicul Alfred Curie, care, culmea, n-avea nicio legătură cu Pierre sau Marie Curie, pionieri în radioactivitate. Nu multă lume ştia că Alfred n-avea nicio legătură cu soţii Curie, iar pe Moussalli îl interesa doar să-i păcălească pe oameni cu această coincidenţă de nume.
Singurul lucru bun pe care Moussalli l-a făcut a fost să nu insereze o cantitate mare de radiu şi toriu în produsele scoase de el pe piaţă, precum creme de faţă şi corp, rujuri şi pudră. Totuşi nu acelaşi lucru îl putem spune şi despre competitorii lui Alexis, care n-au avut limite în acest sens.
Băutura energizantă Radiathor, de pildă, vândută ca un produs afrodisiac, dar şi ca tratament pentru diabet, avea mici bucăţi de rodiu dizolvate în ea, după cum ne informează CNN. Până şi reprezentantul companiei respective a murit după ce consumase trei astfel de sticle de Radiathor pe zi.
Altă găselniţă a firmelor ahtiate după profit a fost să vopsească nişte ceasuri cu vopsea radioactivă pentru a lumina în întuneric. Cele mai multe domnişoare care au avut de-a face cu acea vopsea – şi care se numeau Fetele Radium – au fost radiate şi au suferit diverse probleme medicale, unele dintre ele chiar letale.
Moda frumuseţii radioactive n-a durat prea mult timp, din cauza consecinţelor negative pe care le suportau cei care luaseră contact direct cu substanţele radioactive.
Foto - Shutterstock