Gabriel Cotabiţă, despre căsnicia cu Alina: „Sunt uimit că i-am cerut să se mărite cu mine”

4 septembrie 2020   Viață de vedetă

Alina (37 ani) şi Gabriel Cotabiţă (64 ani) s-au cunoscut în anul 2010, însă au depus jurămintele la biserică acum patru ani. Îndrăgitul artist are numai cuvinte de laudă la adresa soţiei lui, iar iubirea dintre cei doi este ca în prima zi.

„Pot spune că sunt extrem de liniştit şi de fericit lângă ea. Reuşeşte să facă din mine un om care să se simtă bine. Este extrem de activă şi de pricepută în tot ce face, este o minunăţie de persoană. Sunt uşor uimit de faptul că am făcut asta, că i-am cerut să se mărite cu mine. Femeia aceasta a stat lângă mine în spital zi şi noapte. Ce dovadă mai mare de iubire mi-ar mai trebui? În plus, arată foarte bine!”, a spus artistul pentru revista Taifasuri, în urmă cu câţiva ani, potrivit AntenaStars.ro.

În 2015, artistul a stat în comă trei săptămâni în urma un atac cardio-respirator. În tot acest timp, iubita lui i-a fost alături zi şi noapte. Primul lucru pe care îndrăgitul solist l-a făcut, după ce şi-a revenit, a fost să o ceară de soţie pe Alina. În septembrie 2016, cei doi îndrăgostiţi au avut cununia civilă la Primăria Sectorului 1, iar la începutul lui octombrie şi-au unit destinele în faţa altarului.

Timp de 19 ani, mai exact din 1978 şi până în 1997, Gabriel Cotabiţă a fost căsătorit cu Ioana Nagy, profesoara de limbă italiană care i-a dăruit artistului trei fete, Aela şi gemenele Milena şi Eliza, care sunt foarte apropiate de tatăl lor.

„La două-trei luni după ce ne-am cunoscut, ne-am şi logodit. Apoi am tras de ea vreo trei ani s-o conving să facem şi pasul următor şi, după aceea, ne-am căsătorit. De când ne-am cunoscut şi până ne-am despărţit au trecut 19 ani“, spunea Gabriel Cotabiţă în urmă cu mai mulţi ani pentru Revista Tango, potrivit Adevărul.ro. 

Mai multe