GALERIE FOTO Cum arată vedetele internaţionale nemachiate. Au avut curaj să se pozeze nefardate
În timp ce unele vedete au pretenţii mari în ceea ce priveşte machiajul pe care îl poartă la evenimentele cu ştaif, altele se simt confortabil cu puţin fond de ten sau fără nicio urmă de fard.
Dacă la noi în ţară puţine persoane au avut curajul să facă acest gest, multe dintre vedetele internaţionale au ales să păşească pe covorul roşu fără niciun pic de machiaj şi să se expună naturale, în faţa aparatelor de fotografiat. Iată care sunt vedetele curajoase!
Alicia Keys
În anul 2016 artista a decis să înceapă revoluţia „fără farduri‟ şi de atunci ea poate fi văzută pozând frecvent pentru reviste, fără niciun pic de fond de ten pe faţă: „Fac asta pentru că nu mai vreau să mă ascund. Nu vreau să mai ascund faţa mea, mintea mea, sufletul meu, gândurile mele, visele mele, luptele mele, creşterea mea emoţională, nimic‟, a scris artista într-un eseu.
Jennifer Garner
Actriţa Jennifer Garner a adoptat încă din anul 2015 look-ul natural! Inspirată de aspectul mamei sale şi-a făcut curaj să apară nemachiată în anul 2016 la „Festivalul de film Telluride‟: „Mama mea este femeia care nu se concentrează deloc pe machiaj şi pe păr, este ea însăşi. Deci era ceva ce trebuia să fac şi eu‟, declara Jennifer.
Paris Jackson
Fotomodelul Paris Jackson şi-a propus încă din anul 2017 să schimbe mentalitatea oamenilor şi să promoveze look-ul natural. Ea a mers la mai multe evenimente cunoscute pentru a-şi arăta aspectul, fără niciun pic de retuş.
Cameron Diaz
Este una dintre vedetele care adoră să se pozeze fără prea multe pretenţii. Vedeta a păşit pe covorul de la Cannes la premiera filmului „Gangs of New York‟, fără pic de machiaj pe faţă şi a făcut furori cu aspectul său natural.
Amanda Seyfried
„Nu sunt o fată care face din machiaj un obicei. Sunt foarte confortabilă cu mine, aşa că nu simt nevoia să ascund ceva‟, declara Amanda Seyfriend pentru o revistă de femei, în anul 2017. Vedeta tinde să opteze pentru stilul natural, încă din anul 2015, când a pozat pentru prima oară nemachiată.
Sursă foto: Shutterstock