Greşelile grave din rutina de îngrijire a tenului. Înmulţesc ridurile şi poate le faci şi tu

3 iunie 2020   Viață de vedetă

Următoarele gesturi, pe care poate le consideri fireşti, fără consecinţe nefaste asupra pielii, sunt, de fapt, cele mai des practicate greşeli care afectează frumuseţea pielii. Evită să le mai faci şi poţi amâna îmbătrânirea prematură a tenului.

Fără să-ţi dai seama, anumite gesturi banale, pe care multe femei le fac în fiecare zi aduc o mulţime de probleme la nivelul pielii. Specialiştii în înfrumuseţare atrag atenţia asupra lor, enumerându-le şi detaliind efectele adverse pe care le au asupra pielii.

Dormi pe lateral sau pe burtă

Să ştii că „ridurile de somn“ nu sunt un mit, în caz că te gândeai la aşa ceva. Dacă stai ore în şir cu faţa lipită de pernă, dimineaţa, faţa ta va fi brăzdată de linii inestetice, care pot forma, în timp, riduri. Încearcă să dormi pe spate, vei vedea diferenţa în oglindă.

Nu acorzi atenţie pielii gâtului şi decolteului

Ritualul de frumuseţe pe care îl aplici la nivelul feţei trebuie aplicat şi la nivelul gâtului şi al decolteului. Pielea din această zonă e şi mai delicată decât tenul, prin urmare nu te opri cu rutina de îngrijire şi înfrumuseţare sub bărbie.

Te speli cu apă fierbinte

Indiferent că faci duş, că te speli pe faţă sau pe mâini, apă fierbinte îndepărtează uleiurile naturale ale pielii şi o deshidratează – o usucă şi o predispune la apariţia ridurilor. Foloseşte apă călduţă său rece.

Te speli pe faţă excesiv

Se recomandă spălarea tenului şi a pielii din zona gâtului şi a decolteului o dată dimineaţa şi o dată seara, exceptând cazurile când ai făcut mişcare şi ai transpirat.

Nu te demachiezi seara

Una dintre cele mai importante reguli de îngrijire a pielii este să te demachiezi înainte de culcare. În timpul somnului corpul tău se odihneşte, însă pielea de pe faţă ta continuă să se lupte cu fondul de tenul şi cu fardurile aplicate, care o împiedică să respire şi să se regenereze.

Pui de mâna pe faţă

Când îţi atingi faţa cu mâinile, tot ce faci este să transferi impurităţile de pe mâini pe faţă. Ţine mâinile departe de chipul tău, mai puţin atunci când îţi îngrijeşti pielea. Înainte de a începe ritualul de înfrumuseţare, nu uita să îţi speli bine mâinile!

@shutterstock

Mai multe