Hotel FM, despre experinţa lor la Eurovision

17 mai 2011   Viață de vedetă

Reprezentanţii României la Eurovision Song Contest 2011 au postat pe site-ul lor câteva păreri. Aceştia au menţionat că au avut parte de o experienţă “dulce-amăruie” şi că nu au nimic "de justificat sau de criticat".

“În ceea ce ne priveşte,suntem mândri că am reprezentat România,că piesa «Change» a fost cântată în faţa a 37.000 de oameni şi că majoritatea au cântat şi au bătut din palme în ritmul ei,iar alte câteva milioane de telespectatori s-au bucurat de această melodie,că ceilalţi concurenţi şi textieri ne-au apreciat,dar şi presa,care ne-a urmărit pas cu pas. Feedback-ul nostru a fost unul calitativ,şi nu cantitativ,aşa că ne dă putere să ştim că Hotel FM a făcut o impresie bună”,sunt de părere membrii trupei Hotel Fm.

Aceştia au mai spus despre experienţa lor la Eurovision 2011 că a fost una “dulce-amăruie” şi că şi-ar dori ca peste ani,fanii să-şi poată aminti cu plăcere de refrenul piesei “Change”.Tot prin intermediul site-ului au ţinut să transmită fanilor că sunt bucuroşi că i-au votat şi că i-au susţinut pe toată perioada show-ului. Şi încă ceva! Aceştia se pregătesc să lanseze un album!"Ne-am întors mai motivaţi ca niciodată să lucrăm la primul nostru album, mai ales că fanii de abia îl aşteptă şi ultimul lucru pe care îl dorim este să îi dezamăgim. Fanii noştri sunt obişnuiţi cu muzica de calitate şi o interpretare impecabilă şi vrem să le oferim în continuare acest lucru",mai spus băieţii.

Mai multe