Iată cum poţi face un coc în formă de fundă!

19 ianuarie 2012   Viață de vedetă

O coafură altfel, cocul-fundă adus în prim plan de Lady Gaga, nu este chiar atât de greu de realizat. N-ai încercat-o încă? Uite cum se face!

Ai nevoie de:

-un pieptene

-câteva agrafe

-elastice de păr.

Prinzi părul într-o coadă simplă,cu un elastic,pe care-l roteşti de câteva ori,iar la final faci o buclă amplă,pe care o împarţi în jumătate.

Prin mijlocul buclei,treci spre spate partea de păr rămasă după formarea buclei şi o prinzi cu o agrafă la spate.

Pentru a fi gata,cocul mai are nevoie de un ultim retuş.

Cele două jumătăţi create din bucla cea mare trebuie prinse cu agrafe. Numai aşa funda prinde formă.

Pentru un eveniment special,încearcă o variantă diferită a cocului-fundă,care nu presupune prinderea părului în întegime.

Tapează jumătatea din faţă a părului şi prinde-o într-o coadă la spate,apoi aplică fixativ. Ia o mică parte din părul prins în coadă şi răsuceşte-o în jurul bazei cozii pentru a ascunde elasticul de păr,apoi prinde-o cu o agrafă. Restul de păr din coadă împarte-l în trei. O parte o prinzi în faţă cu un cleştişor.

Pe celelalte două părţi (egale) le ondulezi spre interior şi le tapezi. Din ele faci buclele ample,care vor forma funda,pe care le prinzi cu agrafe.

Desprinzi din cleştişor partea de păr rămasă în faţă,o duci spre spate şi o prinzi cu agrafe la baza fundei. Apoi,ondulezi jumătatea din spate a părului. La final,iei câte puţin din laterale şi fixezi la baza fundei cu agrafe.

Mai multe