Îngrijire specială în funcţie de ten
Cele mai multe dintre femei nu ştiu ce tip de piele au, ajungând să folosească produse de îngrijire nepotrivite. Acestea pot duce, în timp, la apariţia acneei şi îmbătrânesc tenul înainte de vreme.
Pentru tenul normal
Dacă ai pielea netedă şi radiantă,fără exces de sebum ori descuamări,înseamnă că tenul tău este normal. Ideale pentru acest tip de piele sunt loţiunile cu textură lejeră şi serurile.
Reguli de îngrijire
• Dimineaţa,reîmprospătează-ţi pielea cu apă de trandafiri sau cu un tonic astringent fără alcool,după care hidrateaz-o cu o cremă de faţă,uşoară,de preferinţă pe bază de ingrediente naturale.
• Înainte de culcare,spală-te pe faţă cu un săpun delicat,cum este cel din lapte de capră,după care aplică pe faţă o cremă hrănitoare pe bază de ulei,acordând o atenţie deosebită zonei din jurul ochilor.
• O dată pe săptămână,foloseşte o mască eficientă cu gălbenuş,pentru întinerirea pielii feţei.
Pentru tenul mixt
Fruntea,nasul şi bărbia sunt uleioase şi uneori cu acnee,în timp ce zona din jurul tâmplelor,a ochilor şi obrajii sunt foarte uscate? În acest caz,tenul tău este mixt. Parte centrală a feţei (sub forma literei T) necesită o atenţie sporită,întrucât glandele sebacee produc aici mai multe substanţe uleioase decât în restul corpului. În această categorie intră şi persoanele a căror piele se modifică în funcţie de sezon,uneori aceasta fiind grasă,alteori foarte uscată.
• Pentru a avea o pielea netedă,utilizează produse de curăţare cu acid glicolic,deoarece absorb uleiul în exces,exfoliază delicat pielea şi acelerează regenerarea celulară. Foloseşte-le o singură dată pe zi.
• Tratează coşurilor cu acid salicilic,ori de câte ori este nevoie.
• Hidratează faţa cu produse care nu conţin alcool şi parfum,cu o textură lejeră. Pentru zona uscată a feţei,foloseşte o cremă grasă nutritivă.
Pentu tenul gras
Acest tip de ten se caracterizează prin faţă strălucitoare (mai ales la prânz),cu pori înfundaţi şi cu pielea predispusă la puncte negre şi coşuri. Tenul gras necesită o abordare opusă faţă de cel uscat. Concentrează-te pe eliminarea excesului de ulei,hidratare,curăţarea porilor dilataţi şi prevenirea sau tratarea acneei.
Reguli de îngrijire
• Spală-te pe faţă de 2-3 ori pe zi,utilizând un produs blând. Altfel,glandele sebacee vor fi stimulate să producă mai mult sebum.
• Foloseşte numai creme hidratante lejere şi îngrijeşte-ţi tenul cu produse pe bază de plante,fără alcool.
• De două ori pe săptămână,apelează la măşti care înlătură sebumul şi hidratează faţa,cum sunt cele cu argilă şi iaurt.
• Dacă suferi de acnee,elimină zahărul şi alţi carbohidraţi din dietă şi evită pe cât posibil mâncărurile procesate.
Pentru tenul uscat
Dacă ai faţa aspră şi foarte uscată după-amiaza şi seara,chiar dacă îţi hidratezi pielea,este posibil să ai tenul uscat. Întrucât este predispusă la exfoliere,iritaţii şi îmbătrânire rapidă,pielea feţei necesită atenţie specială.
• Hidratează-ţi tenul cu produse naturale,cum este unul de shea ori uleiul de nucă de cocos. Utilizează produsele de 2 ori pe zi,dimineaţa,înainte să te machiezi,şi seara,după ce te-ai spălat pe faţă.
• Pentru îndepărtarea machiajului şi a rimelului,foloseşte lapte demachiant pe bază de ulei,bogat în substanţe nutritive.
• Evită produsele ce conţin alcool,pentru că acestea nu fac decât să usuce şi mai tare pielea,şi exfoliază-ţi tenul doar o dată la 7 zile.
Pentru tenul sensibil
În cazul acestui tip de ten,pielea este uscată şi iritată,cu roşeaţă,cu sau fără coşuri.
Reguli de îngrijire
• Dacă faci parte din categoria persoanelor cu tenul sensibil,este important să aplici o cremă emolientă,care nu conţine alcool şi parfum,pentru a nu-ţi irita şi mai tare pielea,şi să accentueze senzaţia de uscăciune. În schimb,caută produse care conţin aloe vera,muşeţel şi lavandă,plante cunoscute pentru proprietăţile lor calmante.
• Curăţă pielea cu uleiuri vegetale,cum sunt cele de măsline,de migdale sau de caise,întrucât nu irită pielea sensibilă.
• Exfoliază tenul cu un produs blând,de două ori pe lună.
Recomandările noastre
Cremă de faţă intens hidratantă cu lăptişor de matcă,Avon,14,00 lei
Lapte demachiant pentru curăţarea tenului uscat/sensibil Optimals,Oriflame,17,99 lei
Cremă hidratantă matifiantă pentru tenul mixt,Farmec,15,33 lei
Demachiant pentru ochi şi buze cu Argan,Farmec,9,96 lei
Săpun lapte de capră şi miere,Savonia,9 lei