Inspirată de filmul despre Michael Jackson, Shania Twain face ceva ce n-a mai făcut până acum

5 iunie 2026   Viață de vedetă

Fanii cântăreței Shania Twain au motive de bucurie! Una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de muzică country promite să-și divulge secretele cât de curând.

Conform „Deadline”, studioul Sony Pictures dezvoltă un lungmetraj inspirat din viața și cariera celebrei cântărețe canadiene, care a vândut peste 100 de milioane de discuri la nivel mondial și a devenit un adevărat fenomen al industriei muzicale. Cu alte cuvinte, Shania a acceptat să-și facă publică întreaga viață, spre încântarea admiratorilor ei.

Proiectul va fi regizat de Leah McKendrick, cunoscută atât ca actriță, cât și ca scenaristă, iar printre producători se numără chiar Shania Twain, alături de Amie Karp, producătoare implicată în succesul unor filme precum „Ghostbusters: Afterlife” și „Ghostbusters: Frozen Empire”.

Shania Twain este considerată una dintre cele mai importante artiste country din toate timpurile. Ascensiunea sa spectaculoasă a început în 1995, odată cu lansarea albumului „The Woman in Me”, material care a transformat-o într-un superstar internațional. Albumul a inclus și hitul „Any Man of Mine”, piesă care i-a consolidat statutul de nouă senzație a muzicii country.

De-a lungul unei cariere de peste trei decenii, artista a lansat șase albume de studio, a câștigat cinci premii Grammy și a obținut 18 nominalizări. Cu șapte piese ajunse pe primul loc în clasamentele Billboard și milioane de fani în întreaga lume, Shania Twain rămâne una dintre cele mai influente voci ale muzicii contemporane.

Anunțul privind viitorul film biografic vine într-o perioadă în care producțiile inspirate de viețile marilor artiști se bucură de un succes uriaș la box office. După performanțele impresionante ale filmelor dedicate unor nume legendare din muzică, studiourile de la Hollywood par convinse că și povestea lui Shania Twain are toate ingredientele necesare pentru a cuceri publicul.

Shania Twain nu numai că are în spate o carieră impresionantă, dar a traversat și perioade complicate în viața ei privată. La un moment dat, vedeta a descoperit că soțul ei o înșela cu cea mai bună prietenă și, după ce-a trecut de șocul inițial, s-a măritat cu soțul… amantei. Dar nu numai la maturitate a dat de greu. Când era doar o copilă, și-a pierdut ambii părinți într-un accident auto care a traumatizat-o pe viață. În concluzie, există multe detalii care să capteze atenția tuturor, întocmai cum filmul despre Michael Jackson are mare succes la box office.  

Mai multe