Jane Fonda scrie despre sex!

12 august 2011   Viață de vedetă

Actriţa, în vârstă de 73 de ani, îşi va lansa în curând autobiografia în care vorbeşte şi despre cum o viaţă sexuală împlinită e posibilă la orice vârstă. Fonda spune că asta o menţine tânără.

Jane Fonda a spus recent:“Îmi dau seama dacă cineva are o viaţă sexuală împlinită doar uitându-mă la el!”. Şi,pentru că e o cunoscătoare,Jane Fonda îşi va lansa o carte autobiografică,în care dezvăluie publicului larg cum poţi trăi pasional şi la 70 de ani,informează dailymail.co.uk.

"Nu am încercat să şochez, dar am intrat în detalii. Sunt încă activă sexual. Sunt anumite lucruri care se schimbă odată cu înaintarea în vârstă şi am vrut să vorbesc despre ele",şi-a explicat actriţa decizia de a vorbi despre sex în cartea sa.

Dar a mai fost ceva care a convins-o pe Jane Fonda să scrie despre sex. Ea spune că nu a găsit niciodată o carte care să vorbească despre tot ce ea ar fi vrut să citească,de la fizic la psihic,şi până la implanturi. Ceea ce ne face să ne întrebăm:oare chiar nu există ghidul complet al superficialităţii feminine?

În fine,cert e că Jane Fonda îşi lansează cea de-a treia carte:“Prime Time”. Dincolo de toate,autobiografia acoperă a treia etapă a vieţii actriţei. Şi Fonda nu se sfieşte să recunoască cinstit că e al naibii de preocupată de imaginea ei şi că,din cauza vârstei înaintate şi a unor probleme de sănătate,a trebuit să renunţe la anumite exerciţii de fitness.

"Nu pot face fandări pentru că am un genunchi şi un şold artificial. Sunt atentă la ce haine port, pentru a-mi arăta cele mai bune părţi ale corpului, talia şi posteriorul",a declarat Jane Fonda,care din 1982 până în prezent a lansat 24 de materiale pentru fitness,convinsă fiind că nu se poate sănătate la orice vârstă fără o activitate fizică susţinută.

La 73 de ani,Jane Fonda are o relaţie cu producătorul muzical Richard Perry,cu 4 ani mai tânăr şi,de curând,a pozat pentru o revistă,purtând doar o rochie transparentă,astfel încât se poate mândri cu nişte fotografii cu sânii la vedere şi nici urmă de lenjerie intimă,care au făcut mare vâlvă. Cine zice că firea neconvenţională a omului are limite?

Jane Fonda este deţinătoarea a două premii Oscar,câştigate în 1972 şi 1979.

Mai multe