Jennifer Lopez a pus clauza “Fără Mariah” în contractul managerului ei. Ce presupune?

15 septembrie 2021   Viață de vedetă

Două dive ca ele sunt în concurenţă directă încă de pe vremea când hitul Glitter, al lui Mariah Carey, făcea furori şi îi oferea un statut superior faţă de Jennifer Lopez, care a trecut prin tot felul de urcuşuri şi coborâşuri în cariera ei muzicală.

Mai mult, cele două superstaruri au de împărţit ceva mai mult decât clasamentele muzicale şi un loc în inima publicului, ele au ajuns să se dueleze şi pe angajaţii lor. Iar managerul pe care-l au trebuie să fie cel mai fidel om de bază din preajma lor, nu-i aşa? Dacă nu, îl poate obliga un contract la asemenea loialitate.

Managerul lui „Jenny From The Block”, Benny Medina, care a reprezentat-o pe Carey din 2003 până în 2008, şi-a dorit să se întoarcă la JLo, însă Jennifer nici n-a vrut să audă de aşa ceva. L-a luat înapoi doar cu o singură condiţie...

Se pare că există o clauză „Fără Mariah” în contractul lui Medina cu Lopez. „Ea a ţinut să fie scris că n-o poate manageria pe Mariah”, a dezvăluit o sursă pentru presa americană. Iar impresarul a acceptat şi s-a întors spăşit la Jennifer din 2008.

Mai mult de-atât, Medina şi-a dorit să-i demonstreze noii lui şefe că a meritat cu vârf şi îndesat să îl primească înapoi. Astfel, i-a făcut rost de o colaborare bănoasă, care i-a cimentat acesteia statutul de superstar internaţional – un loc în juriul emisiunii American Idol.

Concomitent cu asemenea expunere TV, Jennifer şi-a început primul turneu mondial din cariera ei şi o serie împresionantă de concerte în Las Vegas. Totul, sub îndrumarea şi supravegherea lui Medina, care s-a dat peste cap doar ca să-i arate vedetei că o poate ridica pe JLo la acelaşi nivel cu Mariah Carey sau chiar mai sus de-atât.

Totuşi de ce se despărţise Jenny iniţial de Benny? Lopez l-a concediat pentru simplul motiv că n-a gestionat bine banii vedetei în 2003, când nu era nici măcar un agent licenţiat. Medina a negat vehement acuzaţiile aduse, conform celor relatate de The Hollywood Reporter, şi, la rândul lui, a acuzat-o pe Jennifer că l-a băgat şi pe el în categoria celor de care ea doar s-a folosit şi apoi s-a lipsit.

În pauza lor contractuală, Benny s-a dus tocmai la rivala supremă a lui Lopez. Trădare! Nici nu-i de mirare că l-a primit, ani mai târziu, înapoi doar după ce a fost de acord cu acea clauză restrictivă. Adevărul e că o divă ar trebui să fie destul pentru oricine, chiar şi pentru un manager priceput ca el!

Ideea e că Jennifer s-a mai fript odată cu o astfel de trădare! Asistentul ei de cursă lungă, Gillyw Iyer, a părăsit-o pe divă, în 2013, pentru a lucra cu un anume Jermaine Dupri, care, culmea!, de-abia intrase în echipa managerială a lui Mariah Carey. Pfff, ce scandal a fost şi-atunci! Şi-atunci să te mai miri de ce ar fi pus Lopez asemenea clauză în contratul lui Medina?!

Bun, dar de la ce a pornit rivalitatea aceasta între Jennifer Lopez şi Mariah Carey? E simplu de răspuns la asemenea întrebare! Mariah a făcut, la un moment dat, un comentariu care n-a trecut netaxat de Jennifer, spunând „N-o cunosc” când un jurnalist a întrebat-o pe Carey despre Lopez. Auci!

Foto - Shutterstock

Mai multe