Joan Collins, din „Dinastia”: „Crăciunul 2020, mai dificil decât ce-am trăit în al Doilea Război Mondial!”

25 decembrie 2020   Viață de vedetă

Starul serialului Dinastia a ajuns la respectabila vârstă de 87 de ani şi are, evident, o experienţă de viaţă bogată, motiv pentru care a ţinut să facă câteva declaraţii publice, care au făcut înconjurul lumii în ziua de Crăciun 2020.

O ştim cu toţii din serialul care a fost difuzat şi în România, Dinastia, şi din alte producţii hollywoodiene de succes. Iar imaginea actriţei a fost, de multe ori, asemuită cu cea a personajului Alexis Colby, care a făcut-o cunoscută în întreaga lume şi care denotă eleganţă şi lux la orice oră din zi şi din noapte. Însă vedeta n-a trăit numai momente de vis şi opulenţă în viaţa sa, ci a cunoscut şi dezolarea până la cei 87 de ani pe care-i numără în prezent.

Amintiri de groază

Joan Collins suţine sus şi tare că acest Crăciun e mai rău decât experienţa ei din copilărie trăită în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, din simplul motiv că întreaga ţară şi chiar lumea toată e divizată de toate restricţiile anti-COVID-19. Ea compară provocările prin care toţi trecem în ziua de azi cu cele îndurate de ea în timpul războiului.

„Mi-e dor de compania oamenilor”, recunoaşte Joan, care atrage atenţia asupra restricţiilor impuse de autorităţi de-a ne vizita familiile de acest Crăciun. Întrebată despre anul care se încheie în curând, actriţa l-a comparat cu copilăria ei dificilă. Acum familiile sunt forţate să nu se reunească de acest Crăciun, iar acest lucru îi aminteşte lui Joan de copilăria ei petrecută în timpul războiului, când familia ei era mutată de colo-colo după ce a fost evacuată complet undeva la ţară.

„Tot ce pot spune e că acest an a fost mai rău decât orice altceva ce-mi pot aminti eu”, a declarat acesta pentru presa britanică. „Eram copil în timpul războiului şi, cu toate că mama mea era îngrozită de tot ceea ce se întâmpla, nu transfera acea frică asupra noastră. Eu şi sora mea mai mică eram mutate de colo-colo, eram evacuate de peste tot, din Chichester, Oxford, Brighton, Bognor, Ilfracombe, Dewsbury, de peste tot.”

De nouă luni, duc dorul îmbrăţişărilor”

Joan îşi aminteşte cum mii de case erau distruse şi mii de oameni mureau în fiecare noapte, timp de luni întregi, în anii 1940 şi 1941. „Era atât de înfricoşător tot ceea ce se întâmpla, însă, atunci oamenii erau împreună. Acum, timp de nouă luni, eu am dus dorul îmbrăţişărilor.”

Legendara actriţă a precizat că ţării ei îi lipseşte acum acea unitate de care a fost în stare atunci când Marea Britanie a câştigat războiul. Noul coronavirus a reuşit să împartă ţara în două, susţine vedeta de origine britanică.

„Mi-a fost dor să râd împreună cu oamenii, să bem ceva împreună, să discutăm, să facem glume, să ne jucăm. Acea atmosferă care se făcea atunci, acea prietenie apropiată, acea camaraderie îmi lipsesc enorm”, a adăugat Joan.

„Totuşi, sper să ne întâlnim din nou cu toţii cât mai curând posibil. Acum, că avem vaccinul, pe care mă grăbesc să mi-l fac şi eu, cred că ne putem gândi la viitor cu speranţă”, a conchis starul din Dinastia.

Mai multe