Jojo şi Paul Ipate, vacanţă în Grecia. Cu ce ţinute s-a făcut remarcată actriţa pe plajă

21 august 2020   Viață de vedetă

Cătălina Grama sau Jojo, după cum o cunosc foarte mulţi, a petrecut o vacanţă relaxantă alături de soţul ei, Paul Ipate şi de cei doi copii, pe insula Skiathos din Grecia. Actriţa care a câştigat simpatia publicului prin apariţia în emisiunea ,,Serviciul Român de Comedie“ are o siluetă de invidiat la 39 de ani.

Cătălina Grama adoră vacanţele în familie. Sunt acele momente în care se simte foarte fericită. Iată ce spune Jojo despre ,,cum ar fi o zi perfectă pentru ea”, în cel mai recent interviu acordat revistei Click! pentru femei.

„O zi perfectă pentru mine e o zi de odihnă. Dacă e o zi în care sunt odihnită, o zi perfectă e alături de familia mea, o zi în care facem activităţi împreună şi nu avem nevoie de lucruri complicate. O zi ideală, dacă vrei, e cu familia mea, în vacanţă, oriunde, numai să fim plecaţi, să nu gătesc eu, să nu fac curat eu, să ne bucurăm şi să ne relaxăm.“

Viitoarea concurentă a emisiunii „Te cunosc de undeva“, Cătălina Grama a avut parte de amintiri frumoase şi mult soare pe tărâm grecesc. Unele le-a împărtăşit cu fanii, pe Instagram, aşa cum i-a obişnuit. Pe lângă săriturile în apă, ce-i drept mai puţin reuşite, Jojo şi-a încântat urmăritorii cu apariţiile sexy în costume de baie, care mai de care.(vezi galeria foto)

În una din fotografii, Jojo şi Paul apar într-o ipostază romantică, pe malul mării, iar textul care însoţeşte poza sună ca o declaraţie de dragoste din partea actriţei.

„Există lucruri pe lumea asta pentru care merită să mergi până la capătul lumii.(…) Cateva secunde in care ne zambim si ne imbratisam ne sunt suficiente ca sa stim ca ne iubim la fel de mult. In vacanta asta am descoperit multe locuri in care ne-am imbratisat si ne-am privit “altfel”. Viata e cea mai frumoasa alaturi de tine, iubirea mea! Mai ales atunci cand ne privim asa pe una dintre cele mai romantice plaje din univers! “

Jojo îşi exprimă adesea sentimentele pentru Paul Ipate în mediul online. Recent, actriţa ne-a dezvăluit într-un interviu, în exclusivitate pentru clickpentrufemei.ro, ce apreciază cel mai mult la soţul ei.

„Paul e un bărbat foarte sincer, cu mult simţ al umorului, atunci când cad el mă ridică cu o glumă, e foarte protector, mă simt în siguranţă cu el. E foarte inteligent, avem ce discuta, pentru căeu am nevoie să am lângă mine un om cu care să am ce să vorbesc. “

Citeşte mai multe despre relaţia celor doi actori, dar şi despre educaţia pe care le-o oferă copiilor în noul număr al revistei Click! pentru femei. 

Sursa foto: Instagram/ catalinagramajojo

Mai multe