Kamala Harris, vicepreşedintele american aflat azi în România, adoră să gătească: „În vremuri dificile, mă întorc la gătit‟

11 martie 2022   Viață de vedetă

Când Kamala Harris a fost inaugurată ca vicepreşedintele Statelor Unite, pe 20 ianuarie, a făcut istorie ca prima femeie în asemenea funcţie, primul om de culoare şi prima persoană din Asia de Sud care să deţină această funcţie. “Oi fi eu prima femeie în această poziţie, dar nu voi fi şi ultima!”, a declarat fostul senator din California în momentul în care şi-a susţinut discursul victoriei. “Toate fetiţele care mă urmăresc acum îşi pot da seama că trăim în ţara tuturor posibilităţilor!”, şi-a încheiat Harris discursul.

În cursul zilei de azi, Kamala Harris este aşteptată în România în contextul războiului din Ucraina. Vicepreşedintele american se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis în prima sa vizită din ţara noastră de când a preluat mandatul. Conform celor publicate în presa românească, ceremonia primirii oaspetelui american va avea loc la ora 14.00, la Cotroceni. Iohannis şi Harris vor discuta apoi despre ameninţările de securitate produse de invazia rusească în Ucraina, după care, la 15.30, cei doi vor susţine declaraţii de presă comune.

Vizita vicepreşedintelui american în România se va bucura de cea mai mare expunere mediatică posibilă, însă ceea ce n-a fost detaliat în presă până acum sunt aspecte din viaţa privată a Kamalei Harris. Ce face ea atunci când trece printr-o perioadă dificilă? Recurge la una dintre pasiunile ei cele mai mari – gătitul.

„Ţin minte încă din copilărie cum auzeam oalele şi cum simţeam mirosul mâncării. Eram parcă în transă atunci şi mă duceam repede în bucătărie care să văd toate lucrurile minunate care se întâmplau acolo”, a dezvăluit oficialul american în mai 2020, pentru revista Glamour. “Mama obişnuia să-mi spună: «Kamala, e limpede că-ţi place să mănânci mâncare bună! Aşa că trebuie să înveţi să găteşti!».‟

Şi exact asta a şi făcut, iar acum politicianul de rang înalt n-a renunţat la pasiunea ei doar pentru că ocupă o funcţie mare în stat. Kamala găteşte cu drag şi îşi publică reţetele minunate pe paginile ei sociale. Împărtăşeşte cu publicul său tot ceea ce pregăteşte pentru cina de duminică şi adesea mai are şi invitaţi care s-o ajute în bucătărie. Astfel, în 2019, s-a filmat împreună cu actriţa Mindy Kaling în timp ce pregăteau împreună masala dosa, un preparat din India, după care l-a învăţat pe senatorul Mark Warner cum să gătească tonul.   

Când şi-a făcut cunoscută reţeta pentru sosul folosit de ea de Ziua Recunoştinţei, în 2020, Harris a scris pe Twitter: “În timpul unei perioade dificile, mă întorc întotdeauna la gătit! Anul acesta mi-am dorit să împărtăşesc cu voi una dintre reţetele mele preferate pentru Ziua Recunoştinţei. Sper ca, de fiecare dată când ajungeţi să o pregătiţi în viaţa voastră, să vă ofere o plăcere la fel de mare precum îmi oferă mie, chiar şi atunci când sunt separată de cei pentru care-i iubesc…”, a declarat vicepreşedintele american.

Foto - Shutterstock

Mai multe