Kate Middleton, cu mâinile în aluat la un eveniment oficial. Cum au reacţionat oamenii
Kate Middleton nu s-a sfiit să-şi murdărească mâinile de aluat, în cadrul unei vizite oficiale în Islington, Londra, la King Henry’s Walk Garden. Ducesa de Cambridge s-a aşezat la o masă şi a început să facă chiar ea pizza pentru oamenii aflaţi la eveniment.
Kate Middleton a surprins pe toată lumea cu atitudinea ei în cadrul vizitei oficiale de la Islington, unde a participat la mai multe evenimente în aer liber.
Ducesa a gustat mere din grădină, a construit case pentru păsări alături de elevii de la şcolile primare St. Jude şi St. Paul, după care au pregătit aluat pentru pizza folosind un cuptor exterior şi ingrediente din grădină.
Ea a apărut într-o ţinută foarte casual, într-o pereche de blugi şi o geacă kaki şi bocanci cu talpă joasă, Kate i-a cucerit imediat pe toţi participanţii la eveniment, care au aplaudat-o şi au încurajat-o.
Kate Middleton are o pasiune pentru grădinărit încă din copilărie. În 2017, a însoţit un grup de elevi de la Şcoala Primară Robin Hood din Londra şi au plantat boboci de flori.
„Am amintiri atât de plăcute în grădină şi în natură din copilărie, şi împart acest lucru cu George şi Charlotte, pentru moment. Ceea ce aţi creat aici este foarte special. Sper să aveţi o mulţime de amintiri petrecute în grădină, căutând insecte sau plantând flori, şi sper să vă aduceţi aminte de aceste momente speciale tot restul vieţii voastre", le-a spus ea copiilor.
Sursă: hellomagazine.com