La bine şi la rău, până la nunta de ametist
Unii spun că dragostea dureză trei ani, alţii că şapte... Dar poate dura şi o viaţă. O scrisoare emoţionantă, primită la redacţie, m-a convins să fac o vizită unui cuplu care a aniversat recent 60 de ani de căsnicie.
Viaţa lor pare desprinsă din paginile unui roman de dragoste. Într-o zi de toamnă frumoasă,asemeni poveştii lor,am sunat la uşa familiei Bucureşteanu.
M-au întâmpinat domnul casei şi pisica răsfăţată a familiei. Bucuros de oaspeţi,domnul Nicu şi-a chemat soţia şi amândoi au început să depene amintiri.
Au multe de povestit, domnul Nicu a făcut chiar un album,„romanul vieţii sale”,cum îmi spune râzând,cu fotografii şi întâmplări din viaţa lor,care se întind pe o jumătate de secol.
„Am avut o copilărie frumoasă în satul în care s-au stabilit meşterii pietrari aduşi din Italia la începutul secolului al XIX-lea. Acum s-au dus toţi din neamul meu,numai eu am rămas...”
O căsătorie mixtă
Doamna Evelina este minionă şi delicată ca un porţelan chinezesc. Vorbeşte şoptit,de parcă mi-ar împărtăşi un secret.
Şi poate chiar aşa este,poate că-mi dezvăluie secretul dragostei veşnice. Povestea lor începe acum 60 de ani într-un sat de italieni din Dobrogea.
El,tânăr contabil venit să înfiinţeze un S.M.T., stătea cu chirie la mătuşa Evelinei. Ea lucra ca statisticiană la nou-infiinţata unitate de mecanizare.
„Mie-mi plăcea Nicu,dar el era aşa de ocupat cu munca încât credeam că nici n-a băgat de seamă că exist!”,ne spune doamna Evelina.
„Până într-o zi când m-a privit «mai altfel» când ne întorceam de la serviciu şi,brusc,m-a sărutat. Pentru mine,Nicu a fost unica dragoste.”
S-au căsătorit,deşi ea este catolică,el,ortodox.
Doamna Evelina şi fiica ei,Agnes
Peregrinând prin ţară
Când au pornit împreună la drum în noua viaţă,avutul le încăpea într-o valiză. Au luat-o „de la lingură”,cum zic bătrânii.
N-a fost uşor,serviciul l-a purtat pe domnul Nicu prin toată ţara,iar doamna Evelina l-a urmat pretutindeni.
Pe măsură ce treceau anii,se mărea „zestrea” şi mutatul devenea mai anevoios.
În tinereţe,cu cei doi copii
Domnul Nicu îşi aminteşte o scenă amuzantă:„La una dintre mutări,aveam un porc mare. L-am luat cu noi,ce era să facem? L-am pus într-o remorcă şi,la o curbă,porcul a sărit din remorcă şi-a rupt-o la fugă. Ce-am mai alergat să-l prindem!”
Au avut prieteni nenumăraţi,au cununat,au botezat. Au venit şi copiii,un băiat,Gilio,şi o fată,Agnes.
„Avem şi două nepoate frumoase şi deştepte,Viviana şi Loredana. Una este cercetător ştiinţific în Elveţia,cealaltă este inginer şi locuieşte cu mama ei.“
«Dragostea trebuie arătată...»
De câte ori vorbeşte despre soţia sa,domnul Nicu spune „doamna mea” cu un amestec de dragoste şi de respect în glas,pe care e greu să nu-l sesizezi.
Şi acum doamna îl soarbe din ochi
Doamna Evelina îmi spune că n-a fost niciodată geloasă şi că a condus gospodăria cu blândeţe,dar şi cu fermitate.
Soţul ei îi dăruieşte şi azi,după mai mult de o jumătate de secol de căsnicie,flori. „Uite,buchetul ăsta superb de crizanteme mi l-a luat alaltăieri”,îmi spune doamna Evelina,arătându-mi imensul buchet care trona pe masa din sufragerie.
„Doamnă,stând acum de vorbă,mă gândeam ce soţie frumoasă am avut,m-am mândrit toată viaţa cu ea.
Acum,la apusul vieţii,văd cât de necruţător este timpul cu noi. O iubesc şi am grijă de ea,pentru că sunt mai în putere şi pentru că mi se pare normal să răsplătesc grija pe care mi-a purtat-o atâta amar de ani”,îmi spune domnul Nicu,cu lacrimi în ochi.
La aniversarea a 60 de ani de căsnicie
Emoţii
Am plecat din cochetul apartament al familiei Bucureşteanu emoţionată,dar şi cu o mare linişte în suflet.
Mi se părea că oamenii zâmbesc mai des,că nu mai au chipurile încruntate şi nu mai sunt aşa de arţăgoşi.
Parcă şi soarele strălucea mai frumos în frunzişurile arămii ale copacilor.