La o cafea cu... Raluca Lăzăruţ : „Cât de importante sunt prietenele în viaţa unei femei?”

22 februarie 2013   Viață de vedetă

Pentru mine, împlinirile cele mai de seamă sunt legate de oameni. Cea mai mare bucurie pe care o am e că am reuşit, de-a lungul anilor, să-mi apropii nişte oameni minunaţi, nişte suflete în faţa cărora pot lăsa la o parte scutul cu care îmi protejez intimitatea.

Sigur că toţi avem prieteni cu care ne face plăcere să umplem timpul liber sau să ne petrecem sărbătorile,aniversările,concediile,avem prietenii adolescenţei,dar şi pe cei câştigaţi în timp.Avem prietena de birou,prietena cu care mergem la sala de sport,prietena din copilărie,prietena celibatară sau prietena căsătorită... sunt nişte relaţii interumane de care avem nevoie pentru o viaţă socială şi sentimentală bogată,dar oare câţi prieteni autentici avem? Câte prietenii adevărate,reale,sincere şi dezinteresate puteţi număra în viaţa voastră?  Acesta e unul din motivele pentru care mă simt norocoasă şi bogată că mi-am câştigat de-a lungul timpului nişte prietenii indestructibile,care nu ţin cont de poziţia socială,de situaţia financiară,de traiectoria sentimentală,de spaţiu sau de timp.Sunt PRIETENI şi atât,acei oameni care-ţi sunt aproape la bine şi la rău,cărora nu trebuie să le ceri ajutorul,pentru că ţi l-au dat deja şi care nu fac caz de asta,pentru care e ceva natural.Acei oameni care nu scormonesc în mintea şi în sufletul tău,ci te lasă pe tine să spui când şi ce simţi că ar trebui să le împărtăşeşti. Şi mai cred că prietenia înseamnă neapărat şi bunătate. Cei laşi şi răi nu pot să investească şi să creadă în amiciţii curate,doar oamenii cu inima mare ştiu să fie şi prieteni adevăraţi.Prietenele mele sunt generoase şi discrete,nu ţes intrigi,nu fac complimente gratuite şi au un simţ al umorului teribil.Fetele mele nu judecă învelişul,ci fondul,nu condamnă,ci înţeleg,ştiu să asculte,să se bucure şi să sufere alături de mine.Prietenia e un lucru greu de explicat,nu se învaţă la şcoală şi nu se studiază în manuale.Nu există reguli clare pentru a fi un bun prieten. Şi totuşi,dacă nu ai învăţat ce înseamnă prietenia,înseamnă că nu ai învăţat nimic.

Mai multe