La o cafea cu...Toni Grecu/ «Când poţi să râzi cu femeile şi când râzi de ele?»

3 ianuarie 2013   Viață de vedetă

Depinde de femei şi de situaţie. Asta pentru ca şi râsul este de mai multe feluri, în funcţie de educaţia, preocupările şi inteligenţa fiecăruia. Într-un fel râzi cu o femeie educată, şefă la o multinaţională, să spunem, şi în alt fel râzi cu o piţipoancă de Centru Vechi...

La modul general,cel mai bine se râde cu femeile atunci când se vorbeşte despre alte femei care nu sunt prezente la discuţie,de preferat să fie unele care au bani mai mulţi,au funcţii mai mari sau sunt mai frumoase şi au succes mai mare la bărbati ori în carieră. Râsul este un mod confortabil prin care poţi face o femeie să se simtă bine:ironizezi o colegă mai bine plasată în schemă la serviciu sau pe una mai frumoasă,pe care nu o poate suporta. Deci,în acest caz,râsul este o formă plăcută de a exprima un sentiment neplăcut:invidia.

Cu femeile poţi râde copios atunci când vorbeşti despre bărbaţi care şi-au luat neveste urâte şi rele sau,invers,depre femei care şi-au luat bărbaţi frumoşi care le înşală sau le aplică corecţii corporale care necesită mai mult fond de ten în jurul ochilor,a doua zi la birou. Râsul de capra vecinului este inepuizabil,la fel şi invidia.

În fine,un al treilea caz,dar nu şi ultimul,evident,este să râzi cu o femeie atunci când îi faci curte. Acesta este râsul erotic,însoţit întotdeauna de gesturi tandre sau romantice. Dintre toate,este cel mai plăcut mod de a râde cu o femeie. În acest caz tema râsului este,îndeobşte,de natură sexuală,mai mult sau mai puţin voalată,în functie şi de locul prin care mângâierile ajung pe trupul ei sau al lui. Râsul ăsta este fie începutul unei poveşti,fie sfârşitul ei,depinde dacă e de satisfacţie sau ironic,de dezamăgire. De exemplu,pe el îl poate umfla râsul când,la prima întâlnire nudă,îi vede operaţiile estetice de la sâni,abdomen,coapse,glezne,etc. şi nu mai înţelege dacă urmează să stea în pat cu o femeie sau cu un lego.

Trecând la celălalt caz,când râzi de femei... Aici îmi trebuie o oarecare doză de misoginism şi nu-mi vine la îndemână. Voi face un mic efort. Ca şi bărbaţii,femeile au defectele lor ancestrale. Vorba populară românească spune cu eleganţă care ar fi un defect al femeii:„poale lungi şi minte scurtă”,cu varianta modernă „poale scurte,minte ioc”. (ioc vine din turcă şi înseamnă „nimic/deloc”).

Dacă ne uitam la piţipoancele care au invadat Centrul Vechi sau se plimbă cu bătrâni faraoni bogaţi prin cluburi de fiţe,îi dăm dreptate înţelepciunii populare. Tot de râs sunt excesele tipic feminine,începând cu shoppingul fără pauză şi terminând cu vorbitul fără pauză. Sunt de râs atunci când le vezi la altele,nu la partenera ta,altfel sunt de plâns.

Dar,cum mai bine se vede paiul din ochiul altuia decât bârna din ochiul tău,înseamnă ca întotdeauna vom râde mai tare,noi,bărbaţii,de nevestele sau prietenele altora,decât de ale noastre. Dacă ajungi să râzi de propria nevastă,e de rău. Înseamnă că recunoşti că atunci când ai cunoscut-o n-a fost cineva în preajma ta să-ţi deschida ochii. Deci vei râde şi la bine,şi la greu,până ce notarul te va despărţi!

Toni Grecu joacă în sitcomul „Serviciul Român de Comedie” de la ProTv.

Mai multe