Lidia Buble: ,,Răzvan şi în ziua de azi este lângă mine, mă sprijină şi mă ajută să cresc frumos”

17 iulie 2020   Viață de vedetă

La începtul lunii iunie, Lidia Buble şi Răzvan Simion au făcut anunţul că nu mai formează un cuplu. Ei au rămas însă în relaţii bune, Răzvan fiind în continuare managerul şi impresarul Lidiei.

Invitată în emisiunea Teo Show, Lidia a dat de înţeles că ea şi Răzvan au acum o relaţie amicală şi profesională.

,,Vreau să-i mulţumesc foarte mult, pentru că şi în ziua de azi este lângă mine, mă sprijină şi mă ajută să cresc frumos. Suntem doi oameni maturi care ştim să deosebim partea sentimentală de partea asta de business oarecum", a spus Lidia. 

Fiind întrebată dacă a fost vreodată judecată greşit din cauza lucrurilor adevărate pe care le-a spus, Lidia a recunoscut că au existat asemenea momente, mai exact acum cinci ani. 

,,Am fost judecată aspru şi greşit. În timp, mi-am format aşa o cochilie şi nu mai permit energiilor negative să mă atace.”

,,Eu n-am cum să mint. Pe mine mă prinzi imediat dacă mă pui să zic ceva, nu te iau pe ocolite, zic totul…sunt ca o carte deschisă aşa. În timp am învăţat să fiu mai rezervată pentru că mi-am dat seama că nu întotdeauna este în avantajul meu să fiu chiar atât de sinceră". 

Ea a mai vorbit şi despre provocările din lumea showbizului şi ce i se pare cel mai greu: 

,,Este foarte greu ca într-o lume în care trăiesc şi eu acum să reuşeşti să rămâi curat, cred că este cel mai potrivit cuvânt şi eu cred că am reuşit să rămân şi sunt mândră de asta.

Recent, Lidia Buble a lansat piesa ,,Cu ochii ăia verzi" în care spune că se regăseşte: 

,,Până acum nu s-a întâmplat să lansez piese în care să nu mă regăsesc, fie că are legătură cu trecutul meu sau cu prezentul. Este o piesă foarte frumoasă scrisă de Alex Pelin şi Vlad Lucan, cărora vreau să le mulţumesc foarte mult.

Versurile piesei sunt o declaraţie de iubire, una pe care poate mulţi dintre noi nu au curaj să o împărtăşească, autorul fiind Alex Pelin.

,,Alex mă cunoaşte în mare parte, îmi ştie viaţa şi se inspiră din viaţa mea, fie că sunt poveşti din trecut, fie că sunt poveşti actuale.

Lidia Buble şi-a început cariera artistică în 2014 cu piesa „Noi simţim la fel“, iar în acelaşi an a câştigat premiul „Best New Act“ la Romanian Music Awards.

Sursa foto: Instagram 

Mai multe