Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu, înlocuiţi de la ”Asia Express”! Cine va fi coprezentatorul emisiunii

9 octombrie 2019   Viață de vedetă

Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu, care au fost coprezentatori ai emisiunii ”Asia Express”, în cel de-al doilea sezon, au fost înlocuiţi. Cel care le va lua locul, în cel de-al treilea sezon, este chiar Oase, care a reuşit să câştige competiţia.

Astfel, în cel de-al treilea sezon, pe Drumul Comorilor, alături de Gina Pistol, va pleca Oase, câştigătorul sezonului doi. 

După ce a trecut cu brio prin experienţa de concurent, Oase va începe de data asta o nouă aventură.

”, a povestit Oase.

Gina Pistol va fi în continuare prezentatoarea Asia Express şi pe Drumul Comorilor. Anul trecut, am crezut că după un sezon ştiu exact cum vor decurge lucrurile în Asia Express, dar show-ul ăsta este o surpriză nu doar pentru vedetele care participă, ci pentru întreaga echipă. Aşadar, anul acesta plec cu gândul că multe şi neprevăzute se vor întâmpla', a povestit Gina Pistol.

Asia Express, cel mai dur reality show din România, revine cu un nou sezon la Antena 1. În acest an, cursa celor 9 perechi de vedete se va desfăşura în Filipine şi Taiwan. Concurenţii  care pornesc pe Drumul Comorilor vor avea de respectat aceleaşi reguli ca şi până acum: au la dispoziţie un dolar pe zi, trebuie să îşi găsească singuri mâncare, cazare şi transport, să treacă peste barierele culturale, peste cele lingvistice, să iasă din zona de confort şi să îşi depăşească limitele fizice şi psihice pentru a ajunge la comoara de 30.000 de Euro, marele premiu de la finalul cursei.

Mai multe