«Mă simt ameţită. De ce oare şi cum pot să scap de vertij?»

16 iulie 2012   Viață de vedetă

Îţi spui mai mereu «Mă simt ameţită», «Ce se întâmplă cu mine»?. Căldura dogoritoare de afară îţi fură până şi ultimul strop de energie? Simţi că se învârte pământul cu tine? Nu te îngrijora, căci ai la-ndemână cele mai bune soluţii să-ţi recâştigi echilibrul.

De cele mai multe ori,la persoanele tinere,ameţeala poate apărea ca o stare de moment. Medicii spun că e cazul să ne alarmăm după 40 de ani,când episoadele de ameţeală ţin mai multe zile şi ascund cu siguranţă boli destul de grave. În orice caz,un neurolog şi un orelist vor putea stabili cauza şi un tratament corespunzător pentru ca să te simţi din nou în formă.  

"Mă simt ameţită". Căldura excesivă,o posibilă cauză

Petrecerea mai multor ore în soare şi activitatea fizică în exces îţi pot deshidrata organismul. Atenţie! Bătrânii şi copiii sunt cel mai expuşi acestui risc. Indiferent de vârstă,pe vreme caniculară,eviţi vlăguiala şi ameţelile dacă bei doi litri de apă pe zi (nu prea rece,cu înghiţituri mici) şi consumi multe fructe şi legume proaspete. În acest fel,creierul este suficient de hidratat şi funcţionează corespunzător.

Când e cazul să te alarmezi?

Medicii spun că mai mult de 80% din pacienţii care vin la consultaţii neurologice acuză ameţeli. De regulă,fenomenul e destul de des întâlnit la persoanele de vârstă medie şi înaintată. Partea bună este că,de multe ori,persoanele care acuză vertijuri nu au clinic nimic,spun neurologii. Cu toate acestea,pentru liniştea pacientului,un examen neurologic complet este necesar.

Ai grijă! Dacă ameţeala este însoţită de vărsături,transpiraţie,paloarea feţei,dureri de cap şi de nepuţinţa de a mai sta în picioare,e obligatoriu să te consulte rapid un medic.

"Mă simt ameţită". Ce investigaţii medicale poţi face

Dacă ameţeala ţi-a dat de furcă în ultimul timp,cea mai potrivită şi amănunţită investigaţie este un RMN cerebral. În funcţie de patologia pacientului,medicul mai poate prescrie o ecografie de carotidă şi un examen ORL,deoarece la nivelul urechii interne sunt senzorii specializaţi pentru echilibru.

Afecţiunile urechii pot da ameţeli

Doctorii sunt de părere că,de regulă,ameţelile sunt determinate de infecţii şi alte suferinţe benigne ale urechii interne. În acest caz,senzaţia de ameţeală poate dura cel mult patru săptămâni,timp în care anumite mişcări bruşte ale capului sau unele poziţii incomode din timpul somnului pot provoca această senzaţie.

"Mă simt ameţită". Oftalmologul  are ceva de spus

Anumite tulburări de vedere te pot împiedica să aproximezi corect distanţele atunci când mergi,şi de aceea pot apărea senzaţii de nesiguranţă şi de pierderea echilibrului. Tot acestea mai pot crea disconfort şi ameţeală când călătoreşti şi ai rău de maşină. În acest caz,e bine să faci un consult oftalmologic,pentru a vedea dacă vei avea nevoie de ochelari sau doar de lentile noi. În cazul răului de maşină,este bine să priveşti într-un punct fix pe parcursul călătoriei.

Tensiunea mică poate fi de vină!

Eşti hipotensivă? E bine să ai grijă cum te ridici din pat. Dacă te vei mişca brusc,atunci mai mult ca sigur că te va lua ameţeala. În cazul acesta,e bine să te reaşezi încetişor la orizontală şi să eviţi mişcările bruşte. De asemenea,evită să stai picior peste picior (acest lucru opreşte circulaţia şi oxigenarea sangvină). Totodată,e bine să consulţi un medic pentru a exclude posibilitatea unei anemii sau a lipsei de calciu.

Mai multe