Machiaj în funcţie de culoarea ochilor

4 august 2015   Viață de vedetă

Atunci când te fardezi acorzi o importanţă deosebită nuanţei fardului de pleoape, dar mai trebuie să ţii cont de un lucru dacă îţi doreşti un machiaj perfect. Culoarea ochilor este elementul cheie pentru ca cei din jur să fie cuceriţi de privirea ta.

Cum alegi fardul de pleoape potrivit? Fie că vrei un machiajde zi sau unul mai îndrăzneţ,pentru party,lasă culoarea ochilor să “dicteze” nuanţele de machiaj care te scot din anonimat.

Fetele cu ochi albaştri pot opta pentru culori reci

Ochii albaştri primesc automat complimente,însă,dacă ştii cum să te fardezi,cu siguranţă vei face noi cuceriri. Pentru o privire electrizantă optează pentru nuanţe de fard neutre. Dacă îţi doreşti ceva mai dur poţi alege un machiaj “smoky eyes”. Cu o pensulă moale se aplică tonuri din aceeaşi culoare,precum coral şi champagne,care să pună în evidenţă minunatul albastru al irisului,fără a-l acoperi.

Ochii gri au nevoie de un machiaj puternic

Pentru ochii gri machiajul potrivit este unul sidefat,care să ofere contur şi strălucire unor asemenea irisi. Optează pentru farduri de pleoape în nuanţe de albastru metalizat sau chiar gri. De asemenea,cea mai bună şi subtilă modalitate de a pune în evidenţă această rară culoare a ochilor  este un machiaj în tonuri reci argintii.

Pentru ochii verzi sectretul constă în culorile contrastante

Ochii verzi sunt în mod natural strălucitori,aşa că nu au nevoie de un machiaj bazat pe umbre pentru a atrage atenţia. Pentru un machiaj de noapte este suficient să găseşti nuanţa preferată de violet. Dacă te machezi doar pentru a merge la serviciu este de ajuns să aplici pe pleoape un fard maro strălucitor.

Pentru ochii căprui este potrivită aproape orice nuanţă de fard

Dacă ai ochii căprui ai scăpat de o dilemă. Este greu de crezut că vei da greş în alegerea fardului de pleoape potrivit indiferent pentru ce culoare vei opta. Pentru cele cu ochii căprui deschis este de preferat un machiaj în tonuri metalicesau pastelate care vor crea impresia de privire pătrunzătoare.

Ochii căprui închis,însă,vor fi accentuaţi de nuanţe neutre,cum ar fi somonul sau auriul,iar pentru intensitate se poate face un machiaj cu umbre,precum cel “smoky eyes”.

Un machiaj puternic va pune în evidenţă ochii negri

Pentru ochii negri machiajul ideal trebuie să fie făcut cu farduri în nuanţe tari. Culori precum violetul,argintiul sau maroul vor crea iluzia de ochi mari şi privire pătrunzătoare. Dacă vrei să accentuezi şi mai mult ochii negri,îi poţi defini folosind un liner negru.

Mai multe