Machiajul semipermanent pentru frumuseţe durabilă

29 iulie 2011   Viață de vedetă

Tatuajul semipermament este mai mult decat o simplă intervenţie de înfrumuseţare, ci o tehnică de redesenare a principalelor linii care îţi formează trăsăturile.

În cazul sprâncenelor,încă se practică tehnica prin care se desenează pur şi simplu conturul şi apoi se umple de culoare. Din această cauză majoritatea femeilor care au optat pentru machiajul semipermanent al sprâncenelor arată nenatural.

„Eu insist asupra faptului că o sprânceană trebuie desenată fir cu fir,iar un tatuaj reuşit este cel care lasă impresia de naturaleţe”,spune Cosmina Grigoriu,proprietara unui institut de înfrumuseţare,într-un interviu citat de Comunicatemedia.ro.

Cei mai siguri pigmenţi folosiţi la realizarea machiajului semipermanent,numiţi Biotic Phocea,conţin aceleaşi elemente care se regăsesc în corpul uman (minerale,elastină,colagen),fiind foarte bine toleraţi. De asemenea,sunt singurii pigmenţi care au fost dezvoltaţi sub control clinic de către un medic chirurg,iar calitatea lor a fost certificată la nivel internaţional.

„Deşi pigmenţii sunt hipoalergenici,în unele cazuri se efectuează testul de alergie cu doze unice de pigmenţi care se decolorează după doar două luni. Aceşti pigmenţi sunt atât de bine tolaraţi de organism,încât se efectuează,cu ajutorul lor,operaţii de colorare a irisului orbilor pentru a nu mai fi nevoiţi să poarte ochelari ce-i protejează de lumina prea puternică”,explică ea.

Înainte de realizarea machiajului,trebuie să-ţi fie făcută o consultaţie detaliată în care se stabileşte tipul de piele. De asemenea,trebuie să se aibă în vedere starea generală a sănătăţii tale,constituţia feţei tale. Apoi,trebuie stabilite liniile care îţi pun perfect în valoare calităţile şi care îţi ascund cât mai bine orice imperfecţiune. Abia după ce eşti mulţumită de desen,se poate trece la conturarea machiajului semipermanent. Scopului lui este acela de a pune în evidenţă frumuseţea naturală a feţei.

Ştiai că…

… tatuajul semipermanent are aplicaţii în medicina estetică,oferind soluţii pentru cicatrice în urma intervenţiilor chirurgicale de orice natură (vergeturi,buză de iepure) şi orice altă intervenţie care ţine de pigmentarea pielii?

Mai multe