Mafiot şi-n realitate? Joe Pesci, acuzat că a plătit un asasin ca să-l omoare pe fostul soţ al fostei lui soţii

17 iunie 2021   Viață de vedetă

Joe Pesci a apărut în numeroase filme cu criminali, printre care Goodfellas, Casino şi mai recentul The Irishman, şi a rămas în memoria colectivă ca unul dintre cei mai mari actori de la Hollywood, care-a făcut o carieră din producţiile de mare succes cu mafia.

Este posibil ca experienţa personală să-l fi ajutat pe actor să joace cu uşurinţă aceste roluri de criminali? Pesci a fost însurat cu Claudia Haro, un model şi-o actriţă care ajuns după gratii după ce a fost condamnată pentru tentativa de omor asupra fostului ei soţ. Iar Joe a fost acuzat că a ajutat-o...

După divorţul de starul hollywoodian, actriţa Claudia Haro s-a măritat cu cascadorul Garrett Warren, alături de care şi-a petrecut doi ani din viaţă şi s-a despărţit apoi de el în 2000. Pe 20 mai 2000, în toiul unei lupte crâncene pe custodia copilului lor, Warren a fost împuşcat de către un străin în faţa casei sale din California.

Victima a supravieţuit, dar şi-a pierdut ochiul drept în urma incidentului. Ancheta cu privire la atentatul asupra vieţii sale a rămas nerezolvată ani în şir, însă poliţia a reuşit să afle, într-un final, că Haro angajase un criminal plătit pentru a-l omorî pe Garrett. În acest caz, care a fost implicarea lui Pesci? Pentru că un martor a ieşit la lumină şi l-a acuzat pe actorul faimos în cel mai grav mod cu puţină.

La mai bine de 20 de ani de la divorţul celor doi actori, Haro a ajuns la închisoare pentru faptul că a încercat să-l ucidă pe fostul ei soţ, Garret Warren, cu care a fost căsătorită din 1998 până în 2000. Bun! Şi ce-a avut Pesci de-a face cu asta? Un martor a depus mărturie că cel care l-a plătit, de fapt, pe criminalul profesionist a fost nimeni altul decât Joe Pesci.

Poliţia l-a chemat de urgenţă pe actor la sediul lor, pentru sta de vorbă cu el despre implicarea lui în tentativa de crimă. Mai mult, întreaga casă a faimosului actor a fost răsturnată cu susul în jos de către poliţişti, pentru a vedea dacă există dovezi ale implicării lui în tentativa de crimă. După ce a fost cercetat de poliţie, Pesci a fost considerat nevinovat. În schimb, fosta lui soţie a fost condamnată la 12 ani şi patru luni de închisoare, în 2012. A fost eliberată în august 2019.

Dar care sunt mai exact toate detaliile acestei poveşti care bate orice scenariu hollywoodian?

Garrett Warren, care are o fiică cu Claudia Haro, este un cascador de succes la Hollywood şi a avut ghinionul de-a se afla, în mai 2000, faţă în faţă cu un asasin plătit, care a îndreptat un pistol asupra lui şi l-a împuşcat de patru ori. Gloanţele l-au lovit pe Garrett în piept, gât, şoldul stâng şi ochiul drept. În 2012, cascadorul a dezvăluit presei americane că şi-a pierdut ochiul drept din cauza rănii provocate de glonţ.

Vestea bună e că, după condamnarea celei care i-a dorit moartea, Warren a câştigat custodia fiicei lui şi a fostei sale soţii. Vestea proastă e că i s-a încheiat cariera de succes după accidentul care aproape că l-a costat viaţa.

Foto - Goodfellas (1990), 8 Heads in a Duffel Bag (1997)

Mai multe