Malala Yousafzai, eroina Orientului. Atacată de militanţii talibani, a plătit cu sângele ei dreptul la educaţie

Avea 15 ani când a devenit o ţintă, alături de tatăl său, pentru că promova educaţia în rândul fetelor. A supravieţuit miraculos atentatului talibanilor, iar astăzi este principalul susţinător al şcolarizării fetelor de pretutindeni, prin intermediul propriei fundaţii.

Într-o lume în permanentă efervescenţă şi eliminare a barierelor de orice fel, la 70 de ani după Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, mai sunt încă multe locuri pe planetă unde libertăţile sunt negate şi subjugate vechilor legi tribale, paternaliste, ce păreau de mult apuse. Ei bine, într-un astfel de loc, într-un Pakistan decăzut complet economic, dar şi moral, o copilă a avut curajul de a-şi striga dreptul de-a merge la şcoală şi de-a nu se lăsa pradă ignoranţei şi obedienţei totale, aşa cum cereau cutumele arhaice. Iar asta aproape cu preţul vieţii!

„Îmi spun povestea nu pentru că este unică, ci pentru că este povestea multor fete“, spunea tânăra Malala Yousafzai despre cum a ajuns să fie împuşcată în cap de talibani, doar pentru că a îndrăznit să încalce un decret religios prin care se interzicea prezenţa fetelor în şcoli. Şi, din păcate, atentatul căreia i-a căzut victimă, a atins vieţile altor două colege, la fel de inocente.

Personaj de poveste

Printr-o stranie coincidenţă, destinul Malalei a fost trasat încă de dinainte de-a se naşte, când părinţii i-au ales numele de Malala, după eroina Malalai, dintr-o poveste paştună. Malalai ar fi fost ucisă pe câmpul de luptă în timp ce-i îndemna pe războinicii afgani să nu se dea bătuţi în faţa englezilor cotropitori, strigându-le: „Mai bine să trăieşti ca un leu o singură zi, decât ca un sclav o sută de ani“. O poveste pe care tatăl ei, Ziauddin, i-a spus-o de atâtea ori, încât i-a imprimat curajul eroinei.

Iar coincidenţele nu se opresc aici! Ea s-a născut în Mingora, cel mai mare oraş din Valea Swat, în nord-vestul Pakistanului, unde tatăl ei, culmea!, conducea o şcoală de fete, pe holurile căreia Malala a copilărit. În 2007, când avea 10 ani, situaţia comunităţii s-a înrăutăţit, din cauza instaurării controlului talibanilor în regiune. Fetelor le-a fost interzis să meargă la şcoală şi să participe la activităţi culturale, reguli impuse printr-o campanie de teroare cu atacuri sinucigaşe. Până la sfârşitul lui 2008, talibanii au distrus 400 de şcoli!

Relaţie specială cu tatăl ei

Puternic influenţată de tatăl său, în casa căruia se purtau mereu discuţii despre politică şi drepturile omului şi care devenise o ţintă pentru opozanţii educaţiei fetelor, Malala a fost văzută spunând, la Pakistani TV: „Cum îndrăznesc talibanii să-mi ia dreptul fundamental la educaţie?“. De altfel, ea şi tatăl său au avut mereu o relaţie specială. „M-am simţit legat de ea din prima clipă în care am văzut-o“, spune Ziauddin despre fiica sa. „La câteva zile după ce s-a născut, un văr al meu mi-a adus arborele genealogic al familiei noastre şi am constatat că, deşi se întindea pe 300 de ani, erau trecute numai numele bărbaţilor din familie, nu şi al femeilor. Atunci am luat un pix, am trasat o linie şi am trecut numele Malala. În timp, eu şi fiica mea am devenit dependenţi unul de celălalt, ca un suflet cu două trupuri.“

A fugit din calea talibanilor

La 11 ani, sub pseudonimul Gul Makai, Malala a publicat prima notă de jurnal în limba urdu pentru un blog găzduit de BBC, despre viaţa pakistanezilor din Valea Swat, sub controlul talibanilor, impunerea shariei, aspiraţiile ei de-a deveni medic şi teama de-a nu rămâne fără educaţie. Postarea care a adus-o, însă, în atenţia grupării teroriste a fost publicată în ianuarie 2009 cu titlul „S-ar putea să nu mai merg niciodată la şcoală“. În text, Malala anunţa că nu este sigură dacă şcoala la care mergea se va mai deschide după vacanţa de iarnă. Apoi, în mai 2009, familia ei a fost forţată să se mute din cauza luptelor dintre talibani şi trupele pakistaneze, ce devastau zona. Practic, au fost refugiaţi în propria lor ţară. Dar după revenirea acasă, câteva săptămâni mai târziu, vocea Malalei a devenit şi mai puternică, dovedind talentul de orator moştenit atât de la tatăl ei, cât şi de la bunicul ei, predicator în moschee.

Decernată cu Premiul Naţional pentru Pace al Tinerilor din Pakistan

În următorii trei ani, a ajuns cunoscută în toată ţara pentru militantismul ei, susţinut de tatăl său. Activismul i-a adus nominalizarea la Premiul Internaţional pentru Pace al Copiilor şi decernarea Premiului Naţional pentru Pace al Tinerilor din Pakistan, în 2011, dar şi o nedorită poftă de răzbunare din partea militanţilor talibani, care şi-au făcut publică dorinţa de-a o reduce la tăcere. Aşa că, în toamna următoare, pe 9 octombrie, o zi ce părea obişnuită, autobuzul şcolar cu care se întorcea de la cursuri a fost oprit de talibani şi în el s-a urcat un bărbat, care a început să tragă asupra ei şi a altor două eleve. „Nu a împuşcat-o un om, ci o ideologie“, susţine tatăl ei.

Unul dintre gloanţe i-a străpuns fruntea

Împuşcătura a făcut ca fragmente de os să ajungă în creier, astfel că partea stângă a feţei i-a rămas afectată: nu mai aude cu urechea stângă, nu mai clipeşte corect şi un muşchi al feţei e inert atunci când zâmbeşte. Paradoxal, s-a trezit din comă într-o ţară care nu era a ei – se afla, culmea!, în Anglia, care în povestea paştună era cea care pornise războiul afgan. Dar englezii nu-i erau inamici, ci salvatori! Căci, după ce a primit ajutor medical de urgenţă într-un spital militar din Peshawar, a fost transportată la un centru medical din Birmingham – unde familia ei a primit azil politic.

Malala: „Să punem mâna pe cărţi şi pe creioane‟

După recuperarea incredibilă şi întoarcerea ei la şcoală, au început să curgă mesaje de susţinere din întreaga lume. La 12 iulie 2013, când a împlinit 16 ani, a fost invitată să vorbească în faţa Naţiunilor Unite, la New York. „Să punem mâna pe cărţi şi pe creioane. Sunt armele noastre cele mai puternice“, spunea ea, cu însufleţire, auditoriului. Mai târziu, în acelaşi an, a publicat prima ei carte, autobiografia „Eu sunt Malala“, în care evocă nu doar experienţa atentatului, ci şi realităţile din Pakistan: bătăile publice, interzicerea televiziunii, incendierea calculatoarelor şi CD-urilor, prigoana „duşmanilor islamului“ şi execuţiile cotidiene. Tot în 2013, pe 10 octombrie, Parlamentul European i-a decernat Premiul Saharov pentru libertatea de gândire. Iar, în anul următor, când a înfiinţat Malala Fund şi li s-a adresat tinerelor în Iordania, Kenya şi Nigeria, a devenit, la 17 ani, cea mai tânără laureată a Premiului Nobel pentru Pace (2014). „Acest premiu nu este doar pentru mine. Este pentru acei copii uitaţi, care vor educaţie. Este pentru acei copii speriaţi, care vor pace. Este pentru acei copii fără glas, care vor schimbare“, a susţinut Malala la primirea premiului.

„În Anglia, văd femei care ocupă funcţii pe care nu ni le-am fi putut imagina în Swat. Oamenii urmează regulile, respectă politicile şi totul are loc la ora prevăzută. Dar eu nu mă simt în largul meu, fusta mea e mai lungă decât a celorlalte fete, iar viaţa mea e diferită de a lor – deşi şi mie îi plac Justin Bieber, Roger Federer şi romanele despre vampiri din saga „Twilight“). Dacă aş fi avut o familie obişnuită, conservatoare, acum aş fi avut doi copii. Acesta ar fi fost viitorul meu“. În 2017, a devenit cetăţean de onoare al Canadei şi mesager al Păcii pentru ONU.

Visează să se întoarcă acasă

În ciuda atenţiei internaţionale (a avut întâlniri personale cu Hillary Clinton, Barack Obama şi regina Elisabeta) şi a vieţii tihnite din Anglia, unde studiază filosofia, politica şi economia şi este colaborator al Universităţii Oxford, Malala visează să se întoarcă acasă, în frumoasa Vale Swat. Asta deşi, la un an de la sângerosul atac, talibanii şi-au reluat ameninţarea, iar pakistanezii de rând o reneagă. „Am scăpat cu un motiv, acela de a-mi folosi viaţa pentru a ajuta oamenii“, crede ea. Şi, nu doar că a supravieţuit, ci şi-a transformat povestea într-o maşinărie de promovare a cauzei copilelor ignorate de sistemele crude şi învechite.

FOTO: Getty Images