Marius Elisei, despre divorţul de Oana Roman: „Am petrecut Sărbătorile singur, în depresie“

19 februarie 2021   Viață de vedetă

Oana Roman şi Marius Elisei au divorţat amiabil, la notar, la începutul acestei săptămâni. Fostul soţ al vedetei a fost primul care a vorbit despre acest eveniment nefericit, precizând care au fost motivele.

Marius Elisei a fost invitatul lui Cătălin Măruţă, la Pro TV, şi a făcut declaraţii despre divorţul de Oana Roman. Marius a recunoscut că el a fost cel care a făcut primul pas şi că Oana a fost de acord, ca urmare a conflictelor prin care treceau în ultima perioadă: ”A existat foarte multă încărcătură. Nu am înşelat-o, nu m-a înşelat, nu au fost scandaluri la un nivel care nu poate fi depăşit”.

”Timp de 7 ani am trecut prin multe, şi momente frumoase şi grele, le-am depăşit”, a declarat Marius. Cu toate acestea, în decembrie, cei doi au încheiat relaţia, iar perioada grea prin care a trecut ca urmare a acestei decizii şi-a lăsat amprenta asupra lui. ”Am petrecut sărbătorile singur, în depresie. Divorţul nu e uşor. Am ales un divorţ la notar, o instanţă nu-şi are rostul”, a declarat el.

Marius a mai declarat că nici nu exclude, totuşi, o împăcare de Oana: ”Timpul va decide ce se va întâmpla”, dar nici că nu-şi doreşte să rămână singur: ”Îmi mai doresc copii. Nu vreau să o las pe Isabela singură”.

Marius Elisei şi Oana Roman au o fiică, Isabela, care va împlini în curând 7 ani. Aceasta nu s-a obişnuit cu ideea că părinţii nu mai stau în aceeaşi casă şi nu înţelege lucrurile tocmai bine.

După ce a semnat actele de divorţ, Oana Roman a recurs la o "terapie" simplă: a ieşit cu prietenele la restaurant.

Mai multe