Mary-Kate Olsen dată afară din casă de soţul ei, Olivier Sarkozy

14 mai 2020   Viață de vedetă

Se pare că izolarea nu le-a priit celor doi, deoarece celebra soră din cuplu Olsen a cerut un ordin de la tribunal după un scandal ce s-a petrecut în apartamentul lor din New York acum câteva zile.

Avocaţii lui Mary-Kate au primit un email de la reprezentanţii legali ai bancherului Pierre Olivier Sarkozy, fratele vitreg al fostului preşedinte francez, care spunea că soţia lui trebuie să părăsească căminul conjugal până pe 18 mai. Actriţa susţine că soţul ei o forţează să plece, dar dată fiind situaţia actuală, cere o prelungire până la 30 mai pentru că nu poate duce la bun sfârşit solicitarea lui Olivier din cauza restricţiilor.

Intentarea unui divorţ ar însemna ca el să nu o poată da afară din casă până la partaj. De altfel, ea a intentat divorţul pe 17 aprilie, dar în New York, foarte afectat de pandemie, tribunalele au restrâns activitatea, divorţurile nefiind considerate urgenţe. În cererea oficială înaintată, Mary Kate solicită şi punerea rapidă în aplicare a acordului prenupţial. 

Mai multe