Măşti care exfoliază şi catifelează pielea

10 octombrie 2017   Viață de vedetă

Pielea are nevoie de exfolierea pentru a se menţine sănătoasă. Exfolierea implică eliminarea celulelor moarte şi a altor impurităţi de pe tegument. Există mai multe reţete de măşti exfoliante, pe care le poţi prepara chiar tu acasă, cu ingrediente din bucătărie.

Mască exfoliantă cu zahăr brun

După cum bine ştii, măştile exfoliante au nevoie de o bază solidă şi granulată, care să acţioneze asupra porilor. Foarte eficient în acest sens este zahărul brun.

Pentru prepararea măştii, ai nevoie de:

-    2 linguri de zahăr brun

-    ½ ceaşcă de smântână

-    ½ ceaşcă de apă de trandafiri

Pune într-un bol smântâna şi apa de trandafiri. Amestecă şi dă vasul la frigider pentru două ore. După ce s-a întărit, adaugă zahărul brun. Aplică crema obţinută pe faţa proaspăt spălată cu apă călduţă, prin mişcări circulare şi blânde. Las-o să acţioneze 50 de minute, după care clăteşte cu apă călduţă.

Mască exfoliantă cu iaurt şi fulgi de ovăz

După aplicarea acestei măşti, pielea îşi va recăpăta strălucirea, va arăta mai tânără şi mai sănătoasă. În plus, este foarte bună pentru prevenirea semnelor premature ale îmbătrânirii.

Ai  nevoie de:

-    1 lingură de fulgi de ovăz

-    ½ ceaşcă de iaurt

-    1 lingură de suc de lămâie

Mod de preparare:

Blenduieşte câteva secunde fulgii de ovăz. Pune-i într-un bol, peste care adaugi iaurtul şi sucul de lămâie. Amestecă, apoi aplică pasta obţinută pe faţă, las-o să acţioneze 15-20 de minute. Clăteşte cu apă călduţă. Termină tratamentul aplicând pe faţă o cremă hidratantă.

Credit foto: www.steptohealth.com

Mai multe