Măşti pentru tenul obosit

5 martie 2016   Viață de vedetă

Somnul insuficient, poluarea şi stilul de viaţă haotic sunt factori care îşi pot pune amprenta asupra tenului. Pentru ca pielea să nu se deshidrateze şi să fie cu riduri accentuate şi cearcăne, apelează la câteva tratamente revitalizante.

Seminţe de rodie,gălbenuş şi miere

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Hallym,Coreea de Sud,au descoperit că în seminţele de rodie se găseşte acid elagic,un antioxidant care are ca rol îmbunătăţirea aspectului pielii şi  estomparea ridurilor. Pisează două linguri de seminţe de rodie şi apoi pune-le într-un vas. Adaugă o lingură de miere,un gălbenuş şi omogenizează bine ingredientele. Întinde masca pe tenul demachiat şi ţine-o 15 minute. Clăteşte cu apă călduţă din abundenţă,după care tamponează cu un prosop curat. Urmează tratamentul de două ori pe săptămână.

Banană şi ulei de porumb

Ideale pentru tenul obosit sunt ingredientele bogate în antioxidanţi,cum sunt bananele şi uleiul de porumb. Masca se obţine astfel:zdrobeşte pulpa unei banane,pune trei linguri de ulei de porumb şi două linguri de miere şi amestecă. Aplică preparatul pe faţa curată,iar după 10-15 minute,spală-te cu multă apă. Apelează la acest preparat de două ori pe săptămână.

Suc de pătrunjel şi de mere

În sucul de pătrunjelse găsesc substanţe care au proprietatea de a reda luminozitatea tenului,iar în cel de mereantioxidanţi care hidratează pielea în profunzime. Combină-le cu gălbenuş şi miere şi obţii o mască hrănitoare cu efect de netezire şi catifelare a tenului. Ai nevoie de:o linguriţă de suc de pătrunjel,două de suc de mere,un gălbenuş şi o linguriţă de miere. Amestecă bine ingredientele,apoi întinde masca pe faţă. După 15 minute,îndepărteaz-o cu apă minerală sau cu ceai de muşeţel. Încearcă această mască de trei pe săptămână.

Atenţie!

Sucul de mere nu este indicat persoanelor cu tenul sensibil.

Suc de morcovi şi smântână

Întrucât sucul de morcovi reface ţesuturile pielii,poate fi un ajutor la-ndemână pentru revitalizarea tenului obosit. Dă un morcov de mărime potrivită prin răzătoarea mică şi stoarce-l prin tifon. Pune lichidul obţinut într-un bol şi adaugă o lingură de smântână. Amestecă până când obţii o pastă omogenă şi aplic-o pe faţă. După ce ai lăsat-o să acţioneze 10 minute,spală-te cu apă din abundenţă. Apelează la acest tratament o dată pe săptămână.

Pere şi miere

Când pielea îşi pierde supleţea,se usucă foarte tare. Pentru a o hidrata în profunzime,ai nevoie de o mască bogată în substanţe nutritive,pe care o obţii dintr-o pară pisată şi o linguriţă de miere. Întinde compoziţia uniform pe ten şi las-o să acţioneze un sfert de oră. Clăteşte,apoi foloseşte o cremă hidratantă. Aplică masca o dată la două zile.

Suc de cartofi şi brânză dulce

Amidonul din sucul de cartofi este foarte bun pentru a estompa ridurile şi cearcănele accentuate după o noapte pierdută. În combinaţie cu brânză de vaci şi suc de lămâie,se obţine o mixtură care ajută la hidratarea pielii şi care îndepărtează de pe chip semnele lăsate de oboseală. Amestecă o lingură de suc proaspăt de cartofi cu una de suc de lămâie,după care adaugă o lingură de brânză dulce. Întinde pasta groasă pe faţă şi clăteşte după 15 minute.

Idei Click! pentru femei

Spală-te pe faţă cu apă rece în fiecare dimineaţă. Ea stimulează circulaţia sângelui,reducând riscurile apariţiei cearcănelor şi a aspectului de ten obosit.

Dacă nu ai la-ndemână ingredientele necesare pentru a prepara măşti care să estompeze cearcănele,aplică pe acestea un albuş bătut spumă. După 15 minute,spală-te cu apă călduţă.

Mai multe