Mătreaţă? Nu şi în cazul meu!
Părul poate să arate impecabil, iar coafura să-ţi fie remarcată de toată lumea. Nu şi dacă ai mătreaţă! Iată ce poţi face pentru a evita această neplăcere.
Mătreaţa este provocată de o micoză a scalpului. Apariţia ei este favorizată de stres,carenţe hormonale,de vitamina B1 şi de acizii graşi.
Bărbaţii sunt mai frecvent afectaţi decât femeile,pentru că ei produc în mod natural mai mult sebum. Femeile pot avea mătreaţă mai ales în perioada menstruaţiei,când creşte cantitatea de sebum din pielea capului.
La fiecare 30 de zile,scalpul se reînnoieşte. Odată cu apariţia mătreţii,această înnoire se produce mai rapid şi aduce cu sine mâncărime şi uscăciune a pielii.Ce forme are această afecţiune
Mătreaţa uscată se desprinde cu uşurinţă de piele şi cade uşor,iar părul este uscat şi lipsit de strălucire.
Cea grasă apare sub formă de coajă şi se desprinde greu de pe pielea capului,iar părul este gras şi există senzaţia de mâncărime la nivelul scalpului.
Ce poţi face
Spală-ţi regulat părul,folosind un şampon antimătreaţă.
Masează-ţi în fiecare zi scalpul,timp de câteva minute,pentru a stimula circulaţia şi a îndepărta celulele moarte.
Dacă ai părul gras,pune câteva picături de zeamă de lămâie sau de oţet de mere în apa folosită pentru clătirea părului.
În cazul în care pielea capului este foarte uscată,un tratament cu ulei de măsline o dată pe săptămână este foarte benefic.
Evită folosirea excesivă a produselor pentru păr (fixativ,spumă,vopsea etc.).
Mituri despre mătreaţă
Spălarea insuficientă a părului determină acumularea în exces a grăsimilor şi astfel favorizează apariţia mătreţii. ADEVĂRAT
Mătreaţa este mai frecventă în rândul bărbaţilor decât în cel al femeilor. ADEVĂRAT
Cea mai bună metodă de prevenire a mătreţii este utilizarea unui şampon special,chiar şi atunci când ritmul de înnoire a celulelor scalpului este normal. ADEVĂRAT
Scalpul uscat este principala cauză a apariţiei mătreţii. FALS
Mătreaţa poate influenţa negativ sănătatea părului. ADEVĂRAT
Sfat
Când te speli pe cap,ai grijă ca mişcările de masare a scalpului să fie lente şi blânde.