Meghan Markle, despre disperarea pe care a cunoscut-o în sânul familiei regale. „Nu mai voiam să trăiesc”
În cadrul interviului oferit faimoasei Oprah Winfrey şi difuzat acum numai câteva ore, Prinţul Harry şi Meghan Markle au făcut dezvăluiri care au uimit o planetă întreagă. Pe lângă vestea minunată pe care ne-au dat-o cu privire la copilul pe care-l aşteaptă cei doi soţi au adus în discuţie subiecte delicate, care ar putea leza monarhia britanică.
Am stat cu toţii cu sufletul la gură aşteptând discuţia pe care Oprah Winfrey a avut-o cu vecinii ei din California, Prinţul Harry şi Meghan Markle, în faţa camerelor de filmat. Teaserul interviului anunţa dezvăluiri de senzaţie despre familia regală britanică din care cei doi soţi faimoşi au făcut parte până în momentul în care au decis să se retragă. Şi, într-adevăr, am avut parte de câteva surprize care pun monarhia britanică într-o lumină deloc flatantă.
Meghan şi Harry sunt fericiţi să anunţe că vor avea o fetiţă, iar micuţul Archie, fiul lor de 1 an, va avea cât de curând un partener de joacă. Însă tot ei susţin că, atunci când erau membri cu drepturi depline în familia regală britanică, anumite persoane din cadrul instituţiei şi-au făcut griji cu privire la culoarea pielii lui Archie înainte ca acesta să apară pe lume. Mama lui este o femeie mulatră, iar bunica maternală este de culoare, motiv pentru care ar fi fost pentru prima dată în familia regală britanică când ar exista un copil care să nu fie alb 100%. Cu alte cuvinte, în viziunea Ducesei de Sussex, a existat puţin rasism în cadrul monarhiei britanice.
În asemenea circumstanţe, Markle n-a avut o viaţă liniştită până să se rupă complet de familia soţului ei. Ea susţine că ajunsese în situaţia în care „pur şi simplu nu mai voiam să trăiesc, iar acest gând era cât se putea de real, înfricoşător şi constant”.
Un alt lucru care ne-a luat prin surprindere este că Prinţul Harry a recunoscut că mama lui, regretata Prinţesă Diana, ar fi „supărată şi tristă” din cauza situaţiei în care s-a ajuns, „dar tot ce şi-ar dori e ca noi toţi să fim fericiţi”, a continuat acesta. Harry susţine că familia lui nu-l mai întreţine financiar, însă, chiar şi în circumstanţele actuale, el şi familia lui au banii pe care el i-a moştenit de la mama lui.
O altă surpriză este faptul că cei doi soţi s-au căsătorit cu trei zile înainte de ceremonia nupţială filmată şi difuzată în întreaga lume. „Nimeni nu ştie asta”, a adăugat Meghan.
Totuşi cum se înţelege Harry cu restul familiei lui? Se pare că tatăl lui, Prinţul Charles, refuzase, la un moment dat, să-i mai răspundă la telefon, însă situaţia s-a remediat între ei şi acum îşi vorbesc constant. Harry îşi doreşte să se împace şi cu fratele lui, Prinţul William, şi, dacă ar fi să descrie relaţia lor de-acum, e că îşi oferă unul altuia puţină distanţare.
În aceea ce o priveşte pe Kate, Ducesa de Cambridge, Meghan a ţinut să precizeze că nu a făcut-o niciodată să plângă, lucrurile întâmplându-se exact invers. Totul a avut loc înaintea nunţii regale, când au având o mică dispută în legătură cu rochiile domnişoarelor paticipante la ceremonie. Dar, conform celor povestite de Markle, Middleton şi-a cerut scuze şi i-a dăruit un buchet de flori în semn de iertare.
Faimosul cuplu menţine legătura cu Regina şi au cel mai mare respect pentru Majestatea Sa.
Foto - Shutterstock