Meghan şi Harry se întorc în UK. Plănuiesc să vândă şi conacul din Montecito, cunoscut ca „Palatul Versailles‟ din California
Aşa cum fiecare dintre noi ne-am făcut planuri pentru noul an, la fel şi celebrul cuplu, Meghan şi Harry, şi-au propus lucruri noi pentru 2022. Unul dintre ele este întoarcerea în Europa, în această primăvară.
În urmă cu doi ani, Meghan Markle şi Prinţul Harry, fiul Prinţului Charles şi nepotul Reginei Elisabeta a II-a, au luat decizia de a părăsit Casa Regală, şi implicit Regatul Unit. La acea vreme, conform celor spuse de Harry, motivul plecării lor ar fi fost cauzat de presiunea mediatică din Marea Britanie care le distrugea sănătatea mintală. De asemenea, Meghan Markle a mărturisit că a avut gânduri suicidare din cauza presei. Odată cu părăsirea casei regale britanie, cei doi au anunţat-o pe Regină că nu îşi vor mai relua îndatoririle de membri ai monarhiei, dar şi că se vor muta în California.
Întreaga lume a fost surprinsă de această decizie, care a fost una istorică în familia regală şi, din nou, extrem de mediatizată. Însă, la doi ani de la plecarea lor din Marea Britanie, cei doi se vor întoarce în Regatul Unit.
Potrivit experţilor regali, Prinţul Harry şi familia lui vor călători în Europa, în luna mai, pentru Jocurile Invictus, eveniment sportiv, fondat de Harry, adaptat pentru militari răniţi sau bolnavi, în urma participării la diverse operaţiuni militare. Jocurile Invictus au fost amânate în ultimii doi ani din cauza pandemiei, iar următoarele competiţii sunt programate să aibă loc anul acesta, în Olanda.
Deoarece vor ajunge în Europa, Russell Myers, editorul regal al Daily Mirror, a speculat că Harry şi Meghan vor vizita şi Marea Britanie, mai ales că Jocurile se suprapun cu weekendul Jubileului de Platină al Reginei, eveniment la care sunt aşteptaţi să participe, în ciuda rupturii lor de familie: „Cred că este probabil un pariu corect să spunem că îi vom vedea în primăvara anului viitor”, a spus Myers.
Îşi doresc să vândă conacul de 11 milioane de lire sterline
O schimbare măreaţă pe care Harry şi Meghan o vor face în acest an este să părăsească conacul lor din California, în valoare de 11 milioane de lire sterline. Potrivit Daily Mail, cei doi îşi doresc să se mute din proprietatea lor exclusivistă din Montecito, deoarece nu le place locaţia în care este amplasată.
Cuplul şi-a cumpărat conacul, care are: 16 băi, 9 dormitoare, grădini verzi impresionante, o cramă, o zonă de joacă, un pub, o sală de sport, spa, cinema, teren de tenis şi o piscină, anul trecut, după ce Harry şi Meghan au renunţat la atribuţiile lor regale. Cheile de la apartamentul lui Harry, din Windsor, au fost înmânate Prinţesei Eugenie, care locuieşte acolo împreună cu soţul ei, Jack Brooksbank şi fiul lor, August.
Sursele spun că Harry şi Meghan îşi doresc să se mute tot în California.
Sursă foto: Shutterstock, Profimedia