Melania Medeleanu: «Apropiaţii fac sacrificii pentru mine»

De mică, visa să devină crainică TV, mai puţin într-o clipă când s-a imaginat la bordul unui avion, într-un costum de stewardesă.

Anii au trecut,iar Melania s-a dedicat „primei iubiri“,jurnalismul,din cauza căreia,în anumite momente,familia i-a simţit lipsa. Şi totuşi,vedeta a ajuns acum la un echilibru...

Ai fost dintotdeauna pasionată de ideea de a lucra în televiziune?

Da,chiar de când am fost întrebată prima oară ce vreau să mă fac atunci când voi fi mare. O singură mică ezitare a apărut pe traseul meu profesional... când am vrut să fiu stewardesă. Mi-a trecut cam la o secundă după ce am fost întrebată:„Adică vrei să le ţii oamenilor punga prin avion?“ Uite-aşa,de la o descriere incompletă,am ratat o carieră fulminantă (zâmbeşte).

 Ţi s-a întâmplat vreodată să nu ai dispoziţia necesară pentru a prezenta ştirile?

Sunt zile în care mă doare capul sau mă sâcâie stomacul,în care am fel şi fel de probleme personale... Şi da,în momentele alea nu vrei să te arăţi oamenilor,dar nu poţi să pui în cârca lor grijile tale,pentru că ei n-au nicio vină. Aşa că te străduieşti să-ţi faci meseria cât mai bine şi apoi să te ocupi de-ale tale.

 Mai ai emoţii când ştii că apari în faţa telespectatorilor,după atâţia ani de experienţă?

Cred că mi-aş pune întrebări serioase în ziua în care emoţiile astea ar dispărea definitiv. E ca-ntr-o relaţie. În ziua în care a devenit prea monotonă,fie mai pui nişte lemne pe foc,fie pleci. Telespectatorii n-au nevoie de un robot. Ei vor ca un om,cu slăbiciunile şi punctele lui tari,să le povestească ce mai e prin lume şi ce le poate afecta viaţa.

În ce alte proiecte mai eşti implicată,când nu prezinţi ştirile?

Deşi e minunat să fii prezentator TV,am descoperit că pot fi şi coordonator de proiecte sociale,că pot lucra cu copiii,ştiu să strâng fonduri,pot ţine cursuri şi că pot modela oamenii.   

Ai făcut sacrificii pe plan personal în favoarea carierei?

Aş spune mai degrabă că cei din jurul meu fac sacrificii pentru mine. Nu e uşor să fii în contratimp cu toată lumea − când prietenii mei se adunau la un suc,eu prezentam ştirile. Prelungeau distracţia până seara târziu  să ne putem vedea,deşi a două zi se trezeau devreme. Acum,în weekenduri,când ei pregătesc grătarul,eu plec spre serviciu. Mă aşteaptă cuminţi cu mâncarea gata. Tare răsfăţată mai sunt,nici nu ştiu ei cât îi iubesc (şi) din pricina asta!                     

E suficient să fii împlinită din punct de vedere profesional pentru a atinge fericirea?

Cred că fericirea n-are definiţii universal valabile. Cunosc femei care-şi doresc să fie mame şi doar atât. Iar asta le face foarte fericite. Cunosc oameni care îşi dedică toată viaţă proiectelor profesionale pentru că,pur şi simplu,asta e viaţa lor. Cunosc şi oameni care reuşesc să le combine pe amândouă şi nici n-ar concepe fericirea altfel. Eu mă regăsesc în ultima categorie,dar îi înţeleg în egală măsură pe toţiceilalţi.  

Ce-ţi place să faci pentru a te relaxa?

Ador să stau la taclale cu copiii,să citesc şi să tai trandafirii. Zilele astea,cel mai mult îmi place să culeg piersicile din pom.  

Ce planuri de vacanţă ai?

N-am deocamdată. Începe să se acumuleze un strop de oboseală,dar nu mă îndur să mă opresc.  O să plec puţin,cât să mă plâng că mi-e dor de casă.