Milostenia, expresia iubirii pentru semenii tăi

11 decembrie 2012   Viață de vedetă

Postul Crăciunului, prilej de curăţare a sufletului prin rugăciune şi spovedanie, este şi un moment în care simţi nevoia să fii mai generoasă şi să ajuţi, să dăruieşti şi să fii alături de toţi cei care suferă.

Poate că niciun alt moment al anului nu te predispune mai mult la fapte de milostenie precum săptămânile de post dedicat Naşterii Domnului. Dacă rugăciunea şi postul te ajută să-ţi întăreşti credinţa,milostenia îţi face folositoare credinţa prin fapte de ajutor pentru semeni.

Însuşi Iisus îndeamnă la milostenie,căci numai aşa se îndeplineşte cea mai mare poruncă a Domnului,aceea de a-ţi iubi aproapele ca pe tine însăţi.

Dăruieşte numai cu iubire

Te-ai întrebat,desigur,dacă este bine să fii milostivă cu cerşetorii şi dacă ajutorul tău nu va fi risipit pe alcool sau pe droguri. Învăţătura creştină te îndeamnă să nu treci nepăsătoare pe lângă nimeni. Dacă unii profită,păcatul nu este al tău,iar ajutorul rămâne un bine făcut înaintea Domnului. Ajută din puţinul tău pe cel care nu are pretenţii şi fă asta cu toată dragostea,fără să gândeşti rău de­spre el. Nu uita că milostenia făcută fără dragoste sau din dorinţa de ­a-ţi demonstra bună­starea nu este primită.

«Cât trebuie să dau celorlalţi?»

La această întrebare,Sfântul Ioan Gură de Aur răspunde astfel:„Dă cât vrei! Nu spun cât,ca să nu-mi spui că eşti sărac! Atâta cumpără,câţi bani ai! Nu ai un bănuţ? Dă un pahar cu apă rece. Dă lucruri mici şi ia lucruri mari;dă cele pieritoare şi ia pe cele nepieritoare.” Întrebarea ta ar trebui să fie „Ce şi cui să dau?” Gândeşte-te că porţile tuturor azilurilor de bătrâni sunt deschise celor care vor să ajute. Deschide ochii şi vei afla,chiar printre vecini,oameni care au nevoie nu atât de bani,cât de prezenţa ta,de omul bun care să le bată la uşă.

Cui să te alături pentru a face donaţii

Mulţi dintre cei care vor să facă donaţii nu ştiu unde să dăruiască din ceea ce le prisoseşte. Există zeci de fundaţii care au nevoie de sprijin material,spitale în mare lipsă,şcoli şi multe altele. Nu trebuie decât să te alături cu o sumă cât de modestă celor care colectează fonduri sau să donezi obiectele de care nu mai ai nevoie. Şi nu uita că în fiecare biserică există un comitet care te poate îndruma spre cei nevoiaşi.

Cum educăm copiii să fie generoşi

Nimic nu este mai înduioşător decât să-i vezi pe cei mici făcând gesturi de generozitate. Educându-i astfel,viaţa lor va avea mereu un sens ascendent şi satisfacţii spirituale greu de egalat. Iată de ce înainte de Sfintele Sărbători de Iarnă poţi să-ţi îndemni copilul să-şi dăruiască jucăriile vechi unor micuţi nevoiaşi sau să-l implici în faptele tale de milostenie.

Care sunt faptele de milostenie

Faptele milosteniei trupeşti:

A sătura pe cel flămând.

A da de băut celui însetat. 

A îmbrăca pe cel gol.

A primi în casă pe cel străin.

A cerceta pe cel bolnav.

A cerceta pe cel din temniţă.

A îngropa pe cel mort.

Faptele milosteniei sufleteşti:-A îndrepta pe cel care greşeşte.-A învăţa pe cel neştiutor.-A da sfat bun celui ce stă la îndoială.-A ne ruga pentru aproapele nostru.-A mângâia pe cei întristaţi.-A suferi cu răbdare asuprirea şi a întări pe alţii la răbdare când sunt asupriţi.-A ierta pe cei care ne-au greşit.

Mai multe