Monica Davidescu: "Îmi doream să fiu precum cei din cutia magică"

„Teatrul e parte din viaţa mea, cu bune şi cu rele“, spune şi astăzi Monica Davidescu, una dintre cele mai bune actriţe ale teatrului românesc. De când a intrat la Facultatea de Teatru şi Film, lumea ei se împarte între o carieră de succes şi o familie frumoasă.

Când v-aţi hotărât să deveniţi actriţă?

Nu îmi dau seama exact. În  copilărie îmi doream să fiu precum cei  din,,cutia magică’’,dar îmi plăcea chimia şi mă gândeam că voi fi profa de chimie,mai târziu în clasa  a XI-a,datorită profesorului de Limba şi literatura  română  care avea un fel  aparte de a povesti lecţia,îmi doream să spun lecţia mai bine decât el,  să recit,să monologhez.  Atunci am realizat că aş putea încerca să dau la teatru,dar  îmi era teamă să spun pe nume dorinţei mele. 4 ani mai târziu am dat examen şi am intrat la facultate. De atunci,viaţa mea se împarte între teatru şi familie.

A existat cineva cu simţ artistic în familia dvs.? L-aţi moştenit de la cineva din familie?

Nu ştiu. Tata a cântat la fluier într-un grup local când eram foarte  mică. Îi plăcea să danseze şi ieşea în faţă la toate petrecerile. Poate  de la  el. Sau poate a fost o latură  ascunsă  a mamei.... asta  nu am de unde să ştiu. Ea a  plecat într-o lume mai bună când eu eram foarte  mică.

Citeşte şi:

Monica Davidescu şi Aurelian Temişan:Ne ascultăm unul pe celălalt şi ne respectăm reciproc

Toma Caragiu:„Lumea râde de mine şi eu râd de ea“

Frank Sinatra-vocea care a fermecat lumea

Când v-aţi îndrăgostit prima oară?

Ca orice  adolescent,în  adolescenţă.  Cred că îmi plăcea un băiat care o curta pe sora mea mai mare. În  acelaşi timp îmi plăcea la nebunie să evadez în câte un roman sau o poveste şi să fiu eu eroul principal din cartea pe care o  aveam în mână. Mă îndrăgosteam de fiecare dată când citeam. Încă mă mai îndrăgostesc (râde)

Ce înseamnă marea dragoste şi cum afli că ai întâlnit-o?

Nu ştiu. Ceva din interiorul tău îţi spune:„Stai,aici e casa ta!“.

Ce greşeli facem noi,oamenii,de stricăm uneori o iubire ca-n poveşti?

Nenumărate. În primul rând pretindem că celălalt ne aparţine şi vrem să îl  schimbăm după toanele noastre şi uităm să îl respectăm şi să îl iubim aşa cum  e.  Iubirea nu e numai partea de îndrăgostire când eşti cu capul şi sufletul în văzduh,e  mai mult decât atât,e încredere,respect,atenţie,înţelegere,ajutor,uneori participarea la suferinţa fizică. Iubirea  e,,la bine şi la rău împreună’’.