Narcis, băiatul cu voce de aur

Narcis Iustin Ianău, adolescentul de 16 ani dintr-un sat moldovenesc, a spart gheaţa anonimatului şi a uimit întreaga Românie cu vocea şi cu talentul lui.

A păşit pe scenă,timid,uşor ezitând. Nu-şi dădea cine ştie ce şanse. Cine i le-ar fi dat? Lui,un băiat simplu,dintr-un sătuc necunoscut,care se ascundea în spatele unor ochelari groşi,cu ramă neagră? Ecourile emisiunii care l-a adus în luminile rampei încă nu s-au stins,şi nici aplauzele. Ce va urma? Greu de spus. Un lucru-i cert! Destinul lui o ia pe alt drum.O viaţă grea,plină de griji

Narcis Iustin Ianău are nu numai o voce specială,ci şi o poveste de viaţă impresionantă. Mama lui a plecat acum zece ani în Italia,chiar în ziua în care împlinea şase ani,ca să trimită acasă bruma de câştig pentru cei doi copii.

Împreună cu fratele mai mic,Narcis a rămas în grija tatălui,tânjind permanent după dragostea maternă. Acum doi ani,fabrica de bere în care lucra tatăl a dat faliment şi bărbatul a rămas şomer.

Problemele lui nu s-au terminat aici:la scurt timp şi-a pierdut vederea la un ochi şi n-a mai reuşit să se angajeze nicăieri. Mama,care lucrează ca menajeră în Italia,a rămas unicul susţinător financiar al familiei şi abia reuşesc s-o scoată la capăt de la o lună la alta.

Dincolo de grijile şi de lipsurile copilăriei,Narcis şi-a găsit mereu refugiul în muzică. Pe la cinci ani,a început să cânte prin casă tot felul de melodii populare. Părinţii nu prea i-au dat atenţie,dar o mătuşă,Elena,care făcea parte din corul bisericii,l-a auzit şi l-a luat cu ea să cânte. Aşa a reuşit singur,fără ajutorul nimănui,cu o tenacitate şi cu o voinţă de oţel,să-şi „educe” vocea cântând arii din opere şi cântece bisericeşti.

Talentul său a fost mereu o... piedică

Vocea lui neobişnuită nu a atras niciodată simpatia colegilor de şcoală. Din contră. Invidia nu l-a ocolit. „Mă ironizau ori de câte ori mă auzeau cântând şi începeau să mă imite”,povesteşte Narcis.

Când a aflat de concursul „Românii au talent”,şi-a dat seama că este unica lui şansă de a se afirma.„A fost pentru mine un fel de test”,povesteşte eroul nostru.

„Am vrut să văd care este reacţia oamenilor atunci când încep să cânt,să-mi dau seama dacă am sau nu voce.”La preselecţii,a văzut atât de mulţi oameni talentaţi,încât nu a crezut că se va număra printre cei aleşi.

Numai că şansa i-a surâs. Şi nu numai o dată! A fost suficient ca vocea lui cristalină şi atât de specială să răsune în sala Operei Române,pentru ca o ţară întreagă să-l aplaude şi să-l admire. Tatăl lui a fost atât de emoţionat când Narcis a coborât de pe scenă,încât a început să plângă şi şi-a luat băiatul în braţe.

Acest concurs i-a deschis larg uşa către un viitor la care nici nu îndrăznea să viseze. Este fericit că este privit cu admiraţie,iar ironiile de altădată sunt înlocuite acum de aprecieri. Însă dincolo de euforia succesului de moment,Narcis are un vis simplu,pe care nu l-a abandonat niciodată,de la vârsta de şase ani.

Visează ca prin talentul lui să-şi poată aduce mama acasă,să nu mai fie nevoită să muncească prin străini. Vorbeşte cu ea o dată la două zile,îi povesteşte tot ce face,cum e la şcoală,cum se descurcă cu banii.

Însă distanţa dintre ei rămâne aceeaşi. Speră ca talentul lui să şteargă această distanţă de mii de kilometri care i-a marcat copilăria. Mult succes,Narcis! Îţi ţinem pumnii!