Nu s-au temut de război! Lista celebrităţilor cu grade militare care s-au pregătit să îşi apere ţara
Pe marile ecrane, mulţi actori au refăcut pentru public imaginea războiului. În realitate, mulţi dintre ei s-au inspirat chiar din propria experienţă. Hollywood-ul se mândreşte cu multe vedete cu grade militare. Unii au experimentat chiar pe propria piele ce înseamnă lupta şi s-au pregătit temeinic pentru a-şi servi ţara.
Există multe celebrităţi care au trecut de la cariera de militar, la cariera de actor de comedie, acţiune sau dramă sau la cariera de vedetă de televiziune sau muzician. Să fii în armată poate fi riscant, însă în cazul acestor vedete, experienţele pe care le-au avut, le-au făcut mai curajoase şi mai responsabile pentru acţiunile lor, în ciuda faptului că nu au mai continuat să profeseze în domeniul militar.
Morgan Freeman
Actorul Morgan Freeman are una dintre cele mai frumoase voci de la Hollywood şi a jucat în multe filme de succes, dar ştiai că la un moment dat, el a fost şi soldat? Freeman s-a alăturat Forţelor Aeriene, în 1955, şi visa să devină un important pilot militar. Cariera lui s-a terminat repede, deoarece a realizat că antrenamentele sunt destul de riguroase şi periculoase. Aşadar, el s-a întors la profesia de actor, unde a şi excelat.
Citeşte şi: Şi femeile merg la război! Fosta Miss Ucraina, Anastasiia Lenna, s-a înarmat şi s-a alăturat luptei împotriva ruşilor
Elvis Presley
La un moment dat, Elvis Presley a schimbat titulatura de Rege al muzicii Rock’n Roll pentru cea de sergent. Artistul a fost recrutat pentru o perioadă de doi ani, pe vremea când avea doar 23 de ani. Pe 17 septembrie 1958, el a terminat pregătirea de bază şi a plecat în Germania. Elvis era eligibil pentru „Servicii speciale”, lucru care i-ar fi adus beneficii, dar el a preferat să slujească, la fel ca toţi ceilalţi militari. În mod neaşteptat, Elvis a părăsit Germania şi s-a întors în Statele Unite, unde a trecut de la titulatura de Sergent Presley, la cea de artist.
Shaggy
Superstarul Shaggy, cunoscut şi sub numele de Orville Burrell, a făcut parte pentru o perioadă din categoria puşcaşilor marini, fiind pasionat de ramura militară. „A fi în Marines nu mi-a influenţat cariera muzicală. Cred că a făcut-o în ceea ce priveşte disciplina. În ceea ce priveşte pregătirea mea riguroasă pe care trebuia să o am în muzică, pentru că eu nu aveam habar ce urma”, a spus el, într-un interviu pentru premiile Grammy, în 2011.
Citeşte şi: Cel mai scurt război din istorie! Între cine a avut loc şi de ce a pornit conflictul
Hugh Hefner
Înainte de a deveni cel mai important om din spatele revistei „Playboy”, Hugh Hefner a fost soldat al armatei, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Iniţial, Hefner s-a înrolat în armată ca scriitor pentru ziarul militar. Apoi, a lucrat pentru benzile desenate ale ziarului „Army”. Totuşi, munca s-a nu a fost doar de birou. Hugh Hefner s-a antrenat cot la cot cu militarii, până când a devenit un puşcaş bun. În timpul antrenamentelor, el a câştigat o importantă insignă, pentru că a reuşit să tragă cu M1.
Clint Eastwood
A devenit cunoscut o dată cu filmele „Dirty Harry” sau „The Bridges of Madison County” şi a cucerit zeci de spectatori cu farmecul său, însă actorul şi regizorul Clint Eastwood a fost recrutat şi pentru războiul din Coreea. Eastwood a fost norocos, deoarece în timpul conflictului sângeros, a fost repartizat să lucreze ca instructor de înot la o bază militară din California.
Sursă foto: Shutterstock, Arhivă