O fotografie a motivat-o să revină la silueta din liceu, când avea minus 36 kg. Galerie cu poze înainte şi după marea schimbare

Ce faci când nu te mai simţi bine în pielea ta? Când porţi mărimea XL la haine şi vânzătoarele îţi zic sec: „Pentru dumneavoastră nu avem nimic“? Deşi te macină complexele, încerci să te faci plăcută celor din jur, însă lupta e mai grea decât a celorlalţi, pentru că tu, mai întâi, trebuie să te placi pe tine. Roxana a ieşit victorioasă din bătălie şi ne-­a povestit în detaliu cum a „topit“ 36 de kilograme.

Nu a fost niciodată o „slăbuţă“, dar după ce a devenit pentru a doua oară mamă, şi-a dat seama că avea mai mult cu 20 kg, care îi îmbrăcau formele ei oricum plinuţe. Ajunsese la 94 kg, iar acestea se acumulaseră pe nesimţite, din cauza unei alimentaţii haotice, bogată în zaharuri şi carbohidraţi, adică dulciuri şi făinoase. 

„Oglinda“ în care s-a văzut cu adevărat

Roxana spune că momentul declan­şator pentru ea a fost reprezentat de o fo­tografie. „Am fost cu prietenii la munte şi acolo ne-am făcut o fotografie de grup. În clipa în care m­-am văzut în respectiva fo­tografie, alături de prietenele mele, aproape dublă ca dimensiune, de fapt, m­-am văzut ca un «uriaş», m-­a şocat. Eram şi până atunci conştientă de cum arăt şi evident că eram nemulţumită, dar din acel moment am ho­tărât că trebuie să iau măsuri, că nu pot să mai continui aşa, că viaţa mea nu poate fi dominată de aceste kilograme în plus“, ne-­a povestit tânăra. Roxana, care era percepută de apropiaţi ca o mamă frumoasă cu doi co­pii, îşi dorea mai mult de la ea.

A spus stop şi a făcut o promisiune

Visa cu toată fiinţa să nu se mai simtă niciodată, dar niciodată complexată de felul în care arată. Şi atunci, şi­-a promis ei însăşi că va face tot ce îi stă în putere să arate aşa cum a visat mereu, pentru că viaţa e prea scurtă ca să piardă timpul bucurându-­se doar de plăcerile culinare. În plus, se săturase să îşi aleagă hainele, astfel încât să îi acopere diferite părţi inestetice ale corpului. „Nu mai voiam să intru într­-un magazin de haine şi vânzătoarea să se uite la mine, să mă măsoare din cap până în picioare şi să zică: «...pentru dumneavoastră nu avem ni­mic». Simţeam că îmi fuge pământul de sub picioare. Senzaţia pe care o ai când cineva îţi  spune cuvintele  acestea este  groaznică. Pe lângă considerentele de natură estetică, se adăuga şi aspectul medical, mă simţeam lipsită de energie, lentă şi oboseam repede“, ne-a dezvăluit tânăra de 33 de ani.

Progresul a venit lent

A  început  dieta  în  septembrie  2018 şi  în  prima  etapă  a  cerut  ajutorul  unui nutriţionist, care i­a oferit un plan de alimen­taţie standard. Simultan, a început să mear­gă la sală, la clase de aerobic, de două ori pe săptămână. Progresul a venit lent, în prima luna a pierdut doar 3 kg, dar nu s­-a lăsat des­curajată, deşi voia să vadă rezultatele imediat. Şi-­a dat seama că acel plan de alimentaţie nu i se potrivea şi că, de fapt, dieta trebuia să fie un stil alimentar pe viaţă, gândit în funcţie de alimentele preferate. „Am început să mă documentez despre nutriţie şi am început să îmi pregătesc de seara mesele pentru a doua zi la serviciu, să gândesc în avans ce urmează să mănânc a doua zi şi, foarte important, să îmi calculez caloriile, pe principiul câte calorii consum, atâtea trebuie să ard“, a explicat ea.

S-a luptat cu numeroase tentaţii 

Aşadar, Roxana a exclus din meniu dulciurile, sucurile, făinoasele şi alimentele procesate, a început să mănânce mai sănă­tos, multe legume, proteine din: lactate, car­ne, ouă, dar şi fructe. „Practic, micul dejun mi-­l calculasem la aproximativ 350 de calo­rii, prânzul cam 500 de calorii, iar cina maxi­mum 350 de calorii, 3 mese pe zi. Am mâncat sănătos şi ce îmi place, am băut multă apă şi ceai, iar în weekend m-­am răsfăţat şi cu ceva dulce sau cu o masă mai consistentă“, ne-a spus Roxana, care a mărturisit că tentaţiile au fost numeroase şi că este conştientă că vor exista în continuare, dar preferă să nu permită unei plăceri de moment să îi strice ce a realizat până acum.

Sportul i-a devenit prieten

Pe lângă alimentaţie, a continuat tâ­năra să ne spună, „factorul motivaţional a fost sportul, la fel de important ca alimentaţia, şi nu vorbesc despre caloriile arse, ci de partea psihică, în acest proces deloc uşor. Iniţial, am fost sceptică, dar văzând rezultatele de la lună la lună, nu m-­am dat bătută şi am continu­at. Până la urmă, bătălia nu se dă în stomac, ci în cap“, este de părere cititoarea noastră. Sportul i­-a dat o senzaţie de bine, un tonus excepţional şi a ajutat-­o  să-­şi  transforme corpul într­un mod frumos. Treptat, a cres­cut  frecvenţa  antrenamentelor de  la două, trei, pe săptămână, la patru, apoi la cinci an­trenamente săptămânale, iar în zilele libere, şi ­a planificat pe fiecare zi câte o activitate de natură sportivă, precum mersul pe bicicletă, o alergare în parc, o plimbare mai lungă.

Sursă foto: Arhiva personală