O surpriză plăcută

15 iunie 2011   Viață de vedetă

Pentru cea de-a doua săptămână, schimbarea de look a fost câştigată de Silvia Bodu, în vârstă de 21 de ani, o tânără cu un stil de viaţă sportiv, dar care visează la o schimbare de look.

Silvia a fost deschisă acestei schimbări şi super entuziasmată atât în privinţa hainelor,cât şi a noii tunsori care i se pregătea.

Când ne-am întâlnit,mi-a spus că vrea o altă culoare de păr,pentru că până acum,din cauza tipului de păr pe care-l are (subţire şi moale),n-a îndrăznit nici o schimbare. Aşa că am pornit la treabă,iar după-amiaza a fost deosebită!

Am ales împreună hainele,deşi încă de la început mi-a spus să-i recomand şi să-i aleg haine care consider că i se potrivesc.

Am încercat trei rochiţe drăguţe,însă cea din urmă a fost cu noroc. Pentru a face şi mai deosebită ţinuta,am încercat o pereche de sandale cu toc accesorizate discret.

La salon,Vivi,hair stilistul,abia aştepta să înceapă transformarea.

După ce m-a întrebat în ce culori este ţinuta Silviei,mi-a spus că va folosi o bază mai închisă şi alte două nuanţe,care la sfârşit se vor întrepătrunde.

Tunsoarea a fost gândită în funcţie de trăsăturile Silviei şi are o oarecare simetrie,care-i permite să poarte părul fie pe dreapta,fie pe stânga.

La machiaj,make-up artista ne-a spus că va începe cu o cremă hidratantă şi cu un fond de ten lichid.

Apoi va continua cu sublinierea trăsăturilor Silviei. I-a recomandat să se machieze mai des şi să folosească produse speciale pentru tipul ei de ten,uşor gras. Apus accent pe accentuarea ochilor în nuanţe de mov şi de maro închis.

Mai multe