Oana Nicolau: „Şansele să reuşim o relaţie fericită, începută în mediul online, sunt foarte mari“

Este răspunsul optimist pe care ni-l oferă, în aceste vremuri atipice, de relaţionare la distanţă, psihosexologul care şi-a confirmat abilităţile în show-ul „Căsătoriţi pe nevăzute“.

Iată ce ne spune şi despre şansele pe care le au perechile formate în cadrul celui mai mare experiment relaţional televizat de-a forma căsnicii durabile şi fericite.

Cât de dificil este de configurat ecuaţia compatibilităţii între doi oameni în show-ul „Căsătoriţi pe nevăzute“?

Aş spune că este provocator şi cu un grad ridicat de responsabilitate. Sunt foarte multe detalii de pus cap la cap. În primul rând, avem nevoie să cunoaştem şi să înţelegem fiecare concurent în parte, apoi să-l punem în relaţie cu ceilalţi. Să adunăm punctele forte, punctele slabe, istoricul personal, familial şi pe cel al relaţiilor, latura ce ţine de sexualitate şi altele particulare, de la caz la caz.

La compatibilitatea lor se ia în calcul şi limbajul de iubire sau tipul de ataşament al partenerilor?

Sigur că da, pentru că anumite tipuri de ataşament fac pereche ideală, se susţin reciproc în dezvoltarea unei relaţii. De exemplu, un partener cu un stil de ataşament securizant va fi un sprijin pentru partenerul anxios. Îi va oferi cadrul în care să se simtă în siguranţă, va ţine cont de nevoile lui, fără a le neglija pe ale sale, şi va căuta să menţină liniştea şi armonia în relaţie. Se va simţi util că poate să-şi susţină partenerul. Aşadar, amândoi oferă şi primesc ceea ce au nevoie, iar această dinamică ajută la construcţia unei intimităţi sănătoase în cuplu. Limbajele de iubire şi le descoperă în momentul în care devin un cuplu, iar asta face parte din frumuseţea descoperirii şi ajută la consolidarea relaţiei.

Ce rată de succes are acest algoritm făcut de voi, ca experţi?

Noi privim acest experiment, la care au participat nu doar cele cinci cupluri formate, ci toţi cei care au fost selecţionaţi şi au intrat în procesul de evaluare, ca fiind de succes. Pentru că fiecare participant a avut oportunitatea să afle informaţii utile despre sine şi despre relaţia de cuplu, în general. A fost o cunoaştere de sine, au fost conştientizări, au fost lacrimi de bucurie sau de tristeţe. Îi felicit pe toţi cei care au avut curajul şi determinarea să se înscrie în acest proiect şi mă bucur să le văd evoluţia personală.

Cât de mult petreci tu cu cei înscrişi şi ce anume urmăreşti în procesul de realizare a profilului?

Am căutat persoane determinate, cu o dorinţă reală de a-şi construi o relaţie, o familie. Am avut mai multe întâlniri, cu fiecare dintre cei înscrişi. La mulţi dintre ei am mers şi acasă, pentru a cunoaşte mediul în care trăiesc. Nu am contorizat numărul de ore, mai ales că a variat în funcţie de informaţiile, de dificultăţile pe care le primeam sau le descopeream la ei. Însă au fost multe astfel de ore, plus altele petrecute în liniştea cabinetului meu, pentru a cumula toate datele. M-a interesat să aflu care este dinamica persoanei într-o relaţie, care au fost modelele preluate din familia de origine, care sunt dorinţele şi aşteptările legate de un/o partener/ă, care a fost natura eşecurilor întâmpinate în relaţiile anterioare, cum este persoana în mediile din care face parte: social, de muncă, de familie etc. şi detalii referitoare la sexualitatea individului.

Cum se traduce ştiinţific dragostea la prima vedere?

Este familiaritatea pe care o „citeşte“ creierul nostru în celălalt. Atracţia foarte puternică pe care o simţim faţă de celălalt, uneori fără să apuce măcar să spună un cuvânt, sau poate tocmai la auzul vocii, la o privire, poate la un gest înseamnă, de fapt, o activare a unor stimuli cu care creierul nostru este familiar. Este ca atunci când simţi un miros de prăjitură care te duce instantaneu cu gândul la bunica. Este ceva ce noi am mai trăit, într-o formă sau alta a emoţiilor, în copilăria noastră. Creierul, al cărui rol principal este să ne menţină în siguranţă, ne spune: „Este în regulă, ştim despre ce e vorba, cunoaştem emoţia asta, ai mai trăit-o, eşti în siguranţă“. Acele emoţii sunt familiare, nu pozitive sau negative. Ca şi când ni se dă şansa să retrăim anumite scenarii. De cele mai multe ori, pentru a rezolva ceva ce s-a întâmplat în copilăria noastră, cu, sau în raport cu unul dintre părinţi, de data aceasta, însă, cu ajutorul partenerului/ei ales/e.

Stresul unei nunţi pe nevăzute şi teama de necunoscut îi poate bloca pe unii. Cum îi ajutaţi să treacă peste acest prag?

Au fost emoţii, mix de emoţii, într-adevăr. Şi ei, concurenţii, şi noi, experţii şi întreaga echipă, am trăit multe emoţii împreună. Prin conversaţii şi suport constant, le-am depăşit de fiecare dată. Cred că ceea ce a ajutat cel mai mult a fost faptul că au avut încredere în noi, în munca pe care am făcut-o. Au ajuns să ne cunoască şi am legat relaţii foarte frumoase. Am râs şi am plâns împreună, iar asta spune multe.

Dar peste prejudecăţi îi ajutaţi să treacă, pe ei sau personale familiile lor?

Atunci când cuplul format se află într-o dificultate, dintr-un oarecare motiv, inclusiv din cauza anumitor prejudecăţi, am intervenit imediat. Concurenţii au avut acces la suport, pe tot parcursul acestui experiment, am fost şi rămânem deschişi pentru a-i susţine în continuare.

Acum sunt la modă întâlnirile online. Ce şanse are o astfel de relaţie să se concretizeze fericit în realitate?

Eu am mare încredere în evoluţia mediului online. Ştiu că pare impersonal, însă cred că noi avem abilităţile necesare pentru a-l duce la nivel personal, de apropiere, chiar şi de la distanţa ecranului care ne desparte. Trebuie doar să vrem şi să ne folosim creativitatea. Putem să vorbim, să ne vedem, să ascultăm muzică, să vizionăm filme, să citim, să interacţionăm inclusiv într-un mod erotic, intim. Toate aceste activităţi ne ajută să ne cunoaştem, să vedem dacă ne placem sau nu, dacă suntem compatibili, dacă ne simţim atraşi unul de celălalt. Aşadar, şansele să reuşim o relaţie fericită, începută în mediul online, sunt foarte mari.

Unul dintre părinţii celor înscrişi asemuia nunta din acest reality show cu căsătoriile de altădată, când partenerii erau „promişi“ unul altuia. De ce tipul acela de mariaj rezista mai mult decât cel în care plonjăm liber azi? Doar din cauza convenienţelor sociale?

Acele căsătorii „aranjate“ erau luate ca atare. Oamenii se concentrau pe relaţie, pe a se cunoaşte şi a se conecta unul cu celălalt. Erau, cumva, constrânşi să caute şi să găsească fericirea în cuplul lor. Şi mulţi dintre ei chiar reuşeau, pentru că nu exista o altă variantă. Când punem toată energia în planul A, fără să ne gândim că ar putea să existe un plan B, cresc şansele de a avea o relaţie fericită. Problema este că, astăzi, oamenii trăiesc cu impresia că există mereu alte variante, mai bune, şi atunci renunţă foarte uşor la o căsnicie. Dificultăţi apar mereu, în orice relaţie. Pentru mulţi, însă, este mai uşor să renunţe, decât să stea acolo şi să repare ce este de reparat. Există întotdeauna soluţii, cu condiţia să vrei să le găseşti.

Cum se simte fotoliul de expert de la TV, pe un post de largă expunere, în comparaţie cu cel clasic, de la cabinet?

Pentru mine. a fost o experienţă extraordinară. Mi-am făcut meseria într-un mod în care am fost nevoită să ies din zona de confort, însă mă bucur şi sunt recunoscătoare pentru asta. Am lucrat alături de o echipă minunată, am cunoscut oameni frumoşi, atât în ceea e îi priveşte pe concurenţi, pe ceilalţi experţi, cât şi pe cei din producţie.

@ProTV