Peelingul chimic: ce este şi cum ajută pielea?
Ridurile fine, petele apărute ca urmare a expunerii la soare sau leziunile cauzate de acnee nu trebuie să-ţi mai dea bătăi de cap – pentru ele există peelingul chimic.
Femeile îşi exfoliază pielea de mai bine de 2.000 de ani! Cleopatra făcea baie în lapte pentru a-şi netezi pielea. Ingredientul activ din lapte este acidul lactic (un alfa hidroxi acidsau AHA),şi aceşti acizi (împreună cu beta hidroxi acizisau BHA) sunt în continuare printre cele mai frecvente ingrediente din peelinguri.
De ce să apelezi la un peeling chimic
Peelingul chimic poate fi făcut acasă sau la medicul dermatolog,în cazul celor profunde,care necesită sedare sau anestezie generală. Prin peeling chimic se pot corecta petele lăsate de acnee,precum şi cele cauzate de vârstă,liniile fine (mai ales cele de sub ochi şi din jurul gurii),pistruii,melasma. Peelingurile profunde sunt eficiente în corectarea ridurilor.
Citeşte şi:Exfolierea pielii-necesară în orice anotimp
Avantajele peelingului chimic uşor
Aceste peelinguri sunt utile pentru faţă,gât şi / sau piept si se fac cu AHA,coji de fructe,cel mai frecvent fiind acidul glicolic,citric şi lactic. Prin aceste metode de tratament se îmbunătăţesc cicatricile lăsate de acnee,tonusul şi textura pielii,se diminuează liniile fine şi ridurile. Este posibil ca pe timpul procedurii să simţi uşoare furnicături. După peeling,trebuie să aplici loţiune sau cremă până la vindecarea pielii şi să foloseşti protecţie solară zi de zi.
Peelingul chimic profund
Ţinteşte ridurile profunde,petele cauzate de expunerea la soare şi tonul inegal al pielii. El este utilă şi în tratarea liniilor din jurul gurii,aşa-numitele linii pentru fumători. Medici spun că cele mai bune rezultate se văd la persoanele cu pielea deschisă la culoare,deoarece există mai puţin risc de hipopigmentare sau de albire. După procedură pot să apară cruste,care se vindecă în două săptămâni.
Citeşte şi:6 ingrediente excelente pentru exfolierea tenului
Peelinguri la-ndemână
Multe dintre produsele indicate în exfolierea pielii sunt disponibile la farmacie şi acestea tind să aibă aceleaşi ingrediente ca şi peelingurile folosite în cabinetul medicului dermatolog,dar la concentraţii mult mai mici. De regulă,exfolierile acasă durează 10 minute,iar ele se fac săptămânal. Este important să nu foloseşti produse pe bază de retinoizi după exfoliere,deoarece acestea pot irita pielea proaspăt exfoliată. Înainte de a aplica un exfoliant,fă un test pe piele,căci unele produse pot fi prea puternice pentru tipul tău de piele şi provoca roşeaţă,iritaţii. Este esenţial să foloseşti şi protecţie solară.