Piele uscată în jurul ochilor? Iată cum s-o tratezi
Atunci când pielea din jurul ochilor este uscată, începi să-ţi pierzi încrederea în tine, deoarece îţi este afectat aspectul fizic. Însă, acum poţi scăpa de această problemă dacă foloseşti remediile naturale, preparate chiar de tine acasă.
Pielea uscată din jurul ochilor nu este o problemă cu care se confruntă doar persoanele mai în vârstă,ci toată lumea. Principalele cauze sunt condiţiile de mediu,dar şi anumite afecţiuni dermatologice. Dacă vrei să tratezi această afecţiune,remediile naturale sunt cele mai eficiente. Iată care sunt:
Uleiul esenţial de lavandă
Uleiul esenţial de lavandă este unul dintre remediile cele mai eficiente în tratarea pielii uscate din jurul ochilor. Acesta are capacitatea de a detensiona tensiunea din muşchi şi reîntineri pielea din zona ochilor,protejând-o de stresul oxidativ şi de efectele negative ale soarelui. Amestecă două picături de ulei esenţial de lavandă cu două de ulei esenţial de nucă de cocos. Amestecul obţinut îl aplici pe zona afectată,prin mişcări circulare,până este absorbit de piele.
Citeşte şi:Mierea alungă anii pe chip
Gelul de aloe vera
Gelul de aloe vera este un remediu simplu,dar eficient,care ajută la hidratarea şi reîntinerirea pielii uscate din jurul ochilor. Pe lângă hidratare,gelul conţine în cantităţi mari vitamine şi minerale care hrănesc pielea,lăsând-o curată şi sănătoasă. Extrage gelul dintr-o frunză de aloe vera şi aplică-l pe zona din jurul ochilor. Masează 10 minute şi apoi clăteşte cu apă rece.
Pliculeţe de ceai
Citeşte şi:Reţete de măşti antiîmbătrânire cu ingrediente din bucătărie
Plicurile de ceai sunt un alt remediu care ajută la tratarea pielii uscate din jurul ochilor. Datorită cantităţii mari de antioxidanţi şi taninuri,este perfect pentru estompearea ridurile şi a liniilor fine care apar în zona ochilor. Trebuie să aplici câte un plic de ceai (după ce ai băut ceai) pe fiecare ochi. Le laşi să acţioneze 15 minute,după care le îndepărtezi.
Apa de trandafiri
Apa de trandafiri menţine pielea hidratată şi îmbunătăţeşte nivelul de elastină. Prin utilizarea zilnică a apei de trandafiri,încetineşti procesul de îmbătrânire,evitând astfel apariţia liniilor fine premature şi uscarea pielii. Înmoaie o dischetă demachiantă în apă de trandafiri,aplic-o pe ochi şi las-o să acţioneze 10 minute,apoi clăteşte cu apă rece. Apa de trandafiri poate fi folosită zilnic ca toner pentru a evita uscarea pielii.