Pisicile negre de la Casa Albă

10 martie 2011   Viață de vedetă

La Casa Albă nu numai preşedinţii au scris istoria, ci şi pisicile lor. În special cele negre! Stăpânii lor n-au fost superstiţioşi, le-au adoptat fără rezerve şi le-au luat cu ei peste tot.

Socks,susţinătorul lui Clinton

Socks este un maidanez găsit de Chelsea,fiica lui Bill Clinton,păşind împreună cu acesta pe holurile Casei Albe în 1993.

Frumosul motan s-a bucurat de un succes răsunător,după ce l-a însoţit pe preşedinte la unul din discursurile sale. A devenit chiar subiectul unor cărţi,precum:„Dragă Socks”,„Socks merge la Washington:Jurnalul primei pisici americane”.

Chiar şi la sfârşitul mandatului,Socks a continuat să „prezideze” petrecerea de Crăciun a familiei Clinton,până la înaintata vârstă de aproape 20 de ani.

India,prietena lui Bush

Frumoasa felină neagră a preşedintelui George Bush a trăit fericită până la venerabila vârstă de 18 ani. Barbara şi Jenna,fiicele preşedintelui,au numit-o India după numele unui celebru jucător de baseball.

Frumoasa India era adorată nu numai de cele două fiice ale preşedintelui,ci şi de zglobiul terrier al familiei,Beazley.

Pisica neagră a lui J. F. Kennedy

Tom Kitten,frumosul motan negru al lui J. F. Kennedy,a fost preferatul lui Caroline,fiica cea mare a preşedintelui. Numai că,în momentul în care a păşit în biroul celebrului lui stăpân,acesta şi-a dat seama că este alergic la... pisici.

Aşa că celebrul pisoi negru nu a putut să rămână mai mult timp la Casa Albă şi a fost trimis în ...exil la o casă de vacanţă. Măcar acolo a fost răsfăţatul copiilor.

Mai multe