Ponei pentru toată familia, de la Brad Pitt

2 septembrie 2011   Viață de vedetă

Câte un ponei de Shetland pentru fiecare dintre cei şase copii ai săi a cumpărat actorul Brad Pitt, zilele acestea. Şi partenera sa de viaţă, frumoasa actriţă Angelina Jolie, a primit un cal.

Actorul,în vârstă de 47 de ani,s-a gândit să le facă o surpriză plăcută celor şase micuţi,care vor petrece mai mult timp în aer liber. Animăluţele de companie au fost deja transportate pe domeniul Chateau Miraval,pe care celebrul cuplu de actori îl deţine în sudul Franţei,potrivit Mediafax.

Brad Pitt i-a cumpărat şi Angelinei Jolie un cal,deoarece cuplul obişnuieşte să facă plimbări călare.

„Brad a ezitat înainte să decidă că-i cumpără. Nu ştia sigur dacă va avea timp pentru a-i antrena pe copii,însă,în cele din urmă,a ajuns la concluzia că este o iniţiativă care merită efortul depus. Brad este de părere că este mai bine pentru copii să înveţe să călărească încă din copilărie",a declarat o sursă pentru tabloidul britanic The Sun.

Potrivit The Sun,domeniul Chateau Miraval este înconjurat de câteva hectare de fâneaţă. Aleea care duce până în faţa castelului are o lungime de circa cinci kilometri.

Cei doi actori au amenajat pe acest domeniu şi o piscină uriaşă,cu topogane,unde copiii lor se răcoresc pe timpul verii. Domeniul,aflat în apropiere de Aix en Provence,mai include un şanţ de fortificaţii,o vie,o livadă de măslini,un lac şi pădure.

Cuplul a cumpărat castelul,în valoare de 35 de milioane de lire sterline,la începutul anului 2008. .

Mai multe